ea fura vise si povesti

Ea fura vise şi poveşti. Toată viaţa ei de până atunci o trăise prin şi pentru alţii. Nu exista o lume a ei şi nici lucruri în care să spere. Nici vise doar ale ei şi nici gânduri care să o însoţească în fiecare clipă. Nu era niciodată singură, dimpotrivă, fugea de singurătate şi de acele momente de intimitate dintre ea şi ea însăşi. Exista mereu un prieten care avea un vis care trebuia să devină realitate, o poveste care trebuia spusă şi trăită sau o lumină în care spera. Ea era mereu lângă acel prieten şi împărţea cu el bucuria sau tristeţea. Doar că treptat bucuria sau tristeţea devenea a ei şi nu a celor din jur. Visul era al ei iar povestea o spunea ea.
Trecea prin viaţă zâmbind mereu, înconjurată de oameni, plină de energie şi semănând cu o super-eroină, gata să salveze lumea. Reuşea să aibă timp pentru toţi şi toate. Călătorise mult, cunoscuse nenumărate persoane, ştia o mulţime de lucruri despre tot ce se petrecea în jurul ei. Avea atâtea amintiri şi cunoştea atâtea poveşti, încât mereu spunea ceva nou.
Doar că acele amintiri, acele poveşti erau împrumutate de la cei din jur. De la cei cu care împărţise o vacanţă, o noapte, un compartiment în tren sau cu care schimbase câteva cuvinte într-un avion când se întorcea acasă, de la cei pe care-i cunoscuse la o ţigare în faţa unui club sau la o cafea între două şedinţe. Trecuseră mulţi oameni prin viaţa ei. Unii fuseseră simpli călători, alţii se opriseră pentru mai mult timp, alţii intraseră şi nu mai plecaseră. Ea văzuse în fiecare din ei lucrul care îi făcea speciali. Pentru ea fiecare om era deosebit. Fiecare dintre ei avea propria lume. Păstrase totul în mintea ei. Era un dicţionar de lumi – lumile celor pe care-i cunoscuse cumva.
Şi astfel, trecea timpul. Zile mai vesele sau mai triste, deosebite sau fără nimic special. Ea le trăia pe toate din plin, se bucura de fiecare dintre ele ca un copil care descoperă încet -încet lumea. Avea puterea de a transforma viaţa într-o aventură şi de a trăi mereu în prezent. Pentru ea nu exista trecerea timpului, ci doar un continuu acum. Nu regreta trecutul şi viitorul pentru ea era pură teorie, prea îndepărtat şi prefera să nu se gândească la el.
Îi plăcea să dezvăluie şi altora personajele care-i populau gândurile şi povestea adesea celor care erau doritori să o asculte. Şi pentru că poveştile ei erau mereu interesante, existau mereu doritori. Într-o zi, alături de câţiva prieteni, ea îşi începu poveştile. Vorbea despre visele unora din cei pe care-i cunoscuse, le povestea vieţile, tristeţile şi bucuriile. Şi acele personaje parcă prindeau viaţă în poveştile ei, iar toţi o ascultau fascinaţi. Doar un tânăr o asculta şi o privea cu mirare. Când ea termină de povestit, acesta o întrebă: „Şi tu? Poveştile tale care sunt?”. Ea se uită la tânărul care o întrebase, la ochii lui şi realiză adevărul. Personajele din lumea ei erau împrumutate de la alţii. Lumea ei nu era a ei, ci a altora. Tot timpul fugise şi se ascunsese de cea mai importantă persoană: de ea însăşi. Şi dintr-odată, îi dispărură toate amintirile, tot ce ştiuse se şterse din mintea ei. Se uită la tânăr, la cei din jur care i se păreau acum străini şi care evitau să o privească şi răspunse: „Eu? Eu de-abia acum încep.”

Posibil sa va placa si ...

4 Comments

  1. Foarte fain scris si faina povestea…eu cred ca tocmai asta e povestea ei 🙂 si rolul era ala de a duce povesti mai departe.in lume despre lume.

  2. O doamne, cat esti de sensibila! Ralu, m-am lasat dusa in lumea "vazuta" de tine si….crede-ma sunt pe cat de incantata pe atat de surprinsa; chiar ca imi pare rau ca nu te cunosc indeajuns, ca au trecut ani si te-am intalnit rar si mai degraba conjunctural, ca nu am facut ceea ce trebuia, respectiv sa te tin mai aproape de mine. Acum, citindu-te ma bucur si-mi aduc aminte ca, demuuuult, intr-o zi de iunie eram in fata liceului Mihai Viteazu si plangeam, plangeam de….bucurie pentru ca tu erai prima pe lista la admiterea in liceu la filologie.Da cu siguranta ai ce spune, ai mijloacele literare la purtator, esti intr-un cuvant talentata. Incearca sa scrii cat de mult despre orice si mai cu seama lasa-ti creativitatea sa…zburde in voie! BRAVO draga mea!

  3. Eu cred ca n-am fi noi daca nu ar fi nostalgia. ea ne creaza visele, toate nascute din trecut sau din speranta de a copia un pic din bucuria celorlalti. cand nu mai ai nici nostalgia probabil ca ai murit. ce fura nostalgia? nostalgia se naste sau moare atunci cand mai imbatranim? copii sunt nostalgici? sunt batranii mai nostalgici? cred ca as fi pus titlul cine imi fura visele si povestile. ale tale nu mai exista, ale tale nu mai sunt, povestile tale nu mai au timp sa isi traiasca propriile povesti pentru ca ele dor se scurg si sustin ca energie visele si povestile altora. si o faci cu atata bucurie si energie ca ale tale nici macar nu se mai nasc. au si uitat sa se nasca. si cum ziceam iti uiti si nostalgia

  4. Ceea ce te surprinde în cele câteva rânduri din această proză postmodernistă este imaginea personajului proteic, fata care devine punctul de intersecţie a mai multor euri şi poveşti. Cititorul îl percepe pe "eu însămi" ca pe o multiplicitate. Neputând să-şi actualizeze propriul eu, personajul se identifică , se confruntă cu aspiraţiile celorlalţi, construindu-şi identităţi diverse. La urma urmelor, identitatea nu reprezintă decât suma relaţiilor pe care fiecare le stabileşte cu ceilalţi. Omul postmodern experimentează lumea şi pe sine însuşi ca pe ceva fragmentar şi haotic.Este interesant de urmărit modul în care un astfel de personaj intră în disoluţie, în destrămare, sentimentul fiind în cele din urmă conştientizat.Unica şansă de a-şi recăpăta identitatea este dialogul cu celălalt, confruntarea cu alteritatea, băiatul făcând-o pe eroină să înceapă să se problematizeze. Este o pagină bine scrisă în care se regăseşte una din temele predilecte ale postmodernismului: identitate – alteritate. Fragmnetul te face să-ţi pui întrebarea firească "cine sunt eu?/ cine e el?/care dintre eurile mele ste cel autentic?/ în ce lume trăiesc?"
    Pagina poate fi începutul unei nuvele sau , de ce nu, al unui roman de succes, în care un personaj contradictoriu marcat de incoerenţă şi pluralism, poate da naştere unor lumi interesante care să sfârşească în carte.
    Bravo!

Leave a Reply to zgriptzu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *