tot timpul din lume

eu una urasc despartirile si momentele cand spui la revedere! mi se par atat de definitive.
cand spui la revedere parca se rupe ceva si nu mai gasesti solutii sa cosi la loc. nu-mi plac despartirile pentru ca ma tem ca lucrurile care leaga unii oameni nu sunt suficient de puternice sa reziste, pentru ca mi-e frica de schimbare si de lipsa de timp si pentru ca sunt extrem de posesiva si egoista si-mi place sa am oamenii dragi mereu aproape de mine.
acum 2 ani cand Diana trebuia sa plece in Franta eu eram in vacanta in Portugalia. nu stiam exact daca va pleca pe 15 septembrie sau mai tarziu. m-am rugat zile intregi sa plece pe 15, sa nu fiu acolo, sa nu ne spunem la revedere. nu pentru ca nu o iubesc mult mult mult de tot, ci pentru ca ma gandeam ca asa mi-ar fi mai usor, ca asa voi suferi mai putin, ca daca nu ne vom spune la revedere lucrurile vor ramane la fel intre noi, ca o sa scapam amandoua de capitolul boceala, ca vom trece mai repede peste acest moment. doar ca Diana n-a plecat pe 15 septembrie! Slava Domnului! asa am mai avut ocazia sa mai stau cu ea, sa mai bem impreuna niste cafele, sa mai mancam niste bougatsa, sa-i cumpar un cadou si, normal, sa scriem impreuna un capitol imens de plans. atunci am realizat ca fuga nu e o solutie, ca situatia se schimba indiferent daca sunt sau nu de fata.
acum la doi ani de cand Diana a plecat, ma simt chiar mai apropiata de ea decat eram cand aveam birourile apropiate.
ieri am trecut prin aceeasi situatie cu o alta prietena -Laura. iar acel sentiment de gol, de rupere a fost tot acolo. si nici n-a fost mai usor decat alte dati. nu conteaza de cati prieteni te desparti intr-un fel sau altul, de fiecare data e la fel de greu.
doar ca inveti ca uneori distanta te apropie, apreciezi altfel timpul petrecut alaturi de oamenii care sunt departe, te bucuri mai mult de mesajele de la ei, nu te mai superi pentru orice tampenie pentru ca nu mai poti spune lasa, iesim maine la o cafea si ne impacam. lucrurile se schimba odata cu distanta, dar nu neaparat in rau. orele de conversatie pe messenger sau skype sunt respectate cu strictete, mesajele sunt pline de povesti, spui mai des si mai usor: mi-e dor de tine! si te iubesc! pentru ca nu mai poti face gesturi care sa arate asta, gasesti solutii sa trimit ganduri bune si zambete si sa reusesti sa fii aproape de prietenul de departe atunci cand ii e greu sau e fericit. si brusc un oras care inainte nu te tenta deloc, are acum un mare atu -prietenul de care ti-e dor si te gandesti la solutii sa ajungi mai repede in vizita.
e de fapt lupta cu departarea, iar noi oamenii suntem suficient de creativi ca sa invingem distanta. eu una cred ca am facut asta si sper s-o fac si in continuare.
ironia este ca din viata mea au disparut definitiv mai multi oameni dragi de la care nu mi-am luat la revedere, decat cei carora le-am spus ramas bun! asa ca invat ca pana la urma o despartire nu are nicio legatura cu a rosti La revedere sau nu, ci cu dorinta oamenilor de a impune o distanta intre ei si ceilalti.
acum ma duc sa-mi folosesc creativitatea pentru a micsora distanta dintre mine si cativa prieteni dragi!