Maraton de recunostinta – septembrie si octombrie

Anul trecut lucrurile cele mai faine s-au intamplat spre final de an, incepand din toamna. Primele 9 luni au fost cam de dospire sau de pregatire a ce urma sa vina. Anul acesta situatia s-a repetat. Incep sa vad deja un tipar – cred ca astrologic.

Septembrie a venit cu o energie diferita fata de lunile anterioare – mult mai dinamic si cu lucruri care veneau rapid si se intamplau din senin. Pana sa ma dezmeticesc bine ca e septembrie s-a si terminat luna iar octombrie a venit cu si mai multa energie – ca o tornada pornita pe distrus si rearanjat lucruri. Daca ar avea nume i-as putea spune furtuna Shiva.

Cum noiembrie se anunta la fel de furtunos, nu mai ratez ultima zi din luna pentru maratonul de recunostinta, combinand septembrie si octombrie.

1. David Garrett. Ironia sortii face ca si anul trecut sa fi asteptat concertul lui David Garrett din septembrie inca din primavara. Anul acesta history repeating. Diferenta este ca anul acesta concertul a fost doar cu David Garrett si a lui vioara magica (sau e el magician – inca nu imi dau seama) si m-a purtat prin niste stari incredibile. Ii multumesc Carmencitei care s-a ocupat de luat biletele. am plutit, am visat, am dansat, am zambit, am plans si am navigat prin emotii pe ritm. Am oftat, mi-am pierdut cuvintele suficient de frumoase sau sugestive si am ramas doar cu Wow!, Minunat!, Aaaaa! Daca vine si anul viitor in concert, ma duc din nou. ca doar tiparul e deja creat. Plus e atat de talentat baiatul asta ca e pacat sa il ratezi.

2. Inteligenta culinara – cand esti un gurmand orientat spre dulciuri, e clar ca vei avea mereu probleme cu greutatea corporala, mai ales daca nu prea esti prieten cu sportul. Gurmanda din mine s-a regasit in paginile cartii Inteligenta culinara. Am invatat cum sa imi eficientizez caloriile si cum sa caut savoarea si gustul senzational al mancarurilor, in acelasi timp consumand calorii putine.

3. Sadhguru la Paris. Am citit intr-o carte, acum ceva timp, ca ingerii ne transmit constant mesaje si daca nu le receptionam de prima data ni le repeta, dar a treia oara deja cam tipa la noi. Cam asa a fost la mine cu satsangul cu Sadghuru la Paris. Cand mesajul a ajuns la mine a treia oara prin Olimpia, am zis: Stai ca tipa cineva! Si m-am oprit si am lasat ca lucrurile sa se intample. Nu stiu cate multumiri ar trebui sa le adresez unor oameni ca sa inteleaga cat de mult au insemnat gesturile lor mici: Olimpia pentru ca a insistat sa mergem la Paris, Diana si Carlo pentru ca m-au primit la ei, Monica pentru ca a semnat cererea de concediu fara sa clipeasca, Otilia pentru ca a acceptat sa ma inlocuiasca fara nicio ezitare. Nu sunt genul de fanatic religios sau sa am vreo admiratie vecina cu idolatria pentru vreo persoana. Pentru Sadhguru am o recunostinta imensa insa. Pentru Inner Engineering si pentru tot ce m-a ajutat sa gasesc in mine. La Paris, la satsang mi-am gasit centrul in timpul meditatiei, mi-am gasit centrul de putere si de echilibru, am realizat ca oricat de ciudat pare pentru altii (uneori si pentru mine) drumul meu este drumul bun si ca vocea mea interioara este cel mai bun ghid. Am realizat si cata nefericire exista si in altii si cati cautatori ai propriei fericiri si ai propriului suflet suntem in lume si ca lumea asta atat de mare este, de fapt, incredibil de mica. Cea mai importanta si fascinanta calatorie din aceasta viata este cea pe care o facem in cautarea propriului suflet. Iar momentul in care intelegi ca transformarea ta din omida in fluture vine din interior nu din exterior este revelator.

4. Paris. Pentru mine Paris inseamna Diana, Turnul Eiffel luminat, Pierre Herme si parfumuri. Si nu, lucrurile nu sunt trecute in aleatoriu ci in ordinea importantei. Am norocul sa fi ajuns la Paris de cateva ori, astfel incat obiectivele principale sa fie deja bifate. Astfel ca, de data aceasta mi-am permis luxul de a ma bucura de locurile preferate dar si de mici bijuterii descoperite. Am avut parte de o vreme minunata, o vara in octombrie, de plimbari prin Marais (ramane in continuare cartierul meu preferat), de deliciile lui Pierre Herme, de cateva ore ca intre fete cu Diana la muzeul Jacquemart-Andre (partners in selfies and in art), de aproximativ 20 si ceva de kilometri pe jos in fiecare zi, l-am descoperit pe Kandinksy (multumesc Olimpia pentru asta) si am dormit jumatate de ora in Tuilleries…Parisul este mereu o idee buna.

5. Mindsight. Inca nu stiu care va fi cartea anului 2018 pentru mine, insa Mindsight va fi cu siguranta in top 5. Daniel Siegel ne invata cum functioneaza mintea, cum putem sa ne intelegem pe noi mai bine intelegand mecanismele dupa care functioneaza creierul nostru si cum putem sa ne transformam mintea in prieten. Eu sunt fascinata de cum functioneaza mintea noastra, de mecanismele care se creeaza sau pe care ni le cream noi, iar Mindsight a fost un insight pentru mine, ca o excursie in creier. Fascinant. Cred ca in alta viata am fost psiholog sau un mic manipulator exceptional ­čÖé

6. Oamenii fara masti. In ultimele luni, am vazut cum multor oameni din jurul meu le cad mastile. Poate pentru ca si eu am renuntat la multe din mastile mele, am reusit sa vad dincolo de mastile celorlalti sau ei s-au simtit in siguranta, macar pentru cateva momente, sa renunte la unele din ele. In spatele mastilor pe care le purtam atat de mult timp in fata altora si chiar in fata noastra, incat ne pierdem uneori identitatea se ascund suflete si povesti. De multe ori nu vedem si nu auzim nimic din povestile acestea. Unii suntem mai norocosi si le intuim sau simtim. Alteori suntem binecuvantati si cei din jur au curajul si se simt in siguranta cu noi sa ne si spuna aceste povesti. Totul incepe cu noi si de la curajul nostru de a ne arata goi in fata celorlalti si de a ne spune povestea – indiferent de cat de stangaci e modul de a face acest lucru. Cand ne privim pe noi (si in noi) cu adevarat putem trece si dincolo de fatada celorlalti. Si cand ascultam intelegem. SI uneori o strangere de mana, o imbratisare, un Si eu ma simt la fel….face minuni.

Daca am invatat cu adevarat ceva in aceste luni este ca nu am deloc control asupra ce se intampla in exteriorul meu. Pot controla doar ce e in interior si cum reactionez la ce vine din exterior. Sa fiu recunoscatoare pentru lucrurile mici pe care altii le fac pentru mine si pentru lucrurile mari si sa spun multumesc. Si am mai invatat ca, mai important decat orice in viata, este sa fim oameni: sa atingem frumos sufletele celor cu care intram in contact…adica sa fim oameni frumosi.

mi-am acordat momentul de respiro, ma pregatesc pentru o noua portie de tornada Shiva

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *