Inca de cand erau copii, aveau pasiunea de a colectiona vederi din orice loc pe care o vizitau sau in care ajungeau cunoscuti. Iubeau vederile de orice fel – cele cu mai multe spatii pentru imagini diferite, cele amuzante cu personaje sau animale, cele cu o singura imagine panoramica sau cele deosebite – cu forme atipice sau chiar 3D. Dar adevaratul concurs avea loc intre locurile de unde proveneau vederile, cu cat erau destinatii mai putin accesibile sau vizitate cu atat le crestea valoarea. Valoarea sentimentala pentru ca nici nu se gandeau sa le evalueze altfel. Isi aveau piesele preferate din colectie, care se schimbau si de cateva ori intr-un an, in functie de recolta stransa sau primita. Iar colectia crestea mereu, cu ajutorul celor din jur care intrau in joc amuzati, fascinati, din complezenta sau pur si simplu indiferenti la soarta unei simple bucati de carton colorat. Insa pentru ei, fiecare vedere conta, fiecare avea o multime de povesti pe care doar ei le puteau descoperi – cele cateva ganduri scrise pe spate si care se puteau continua in atat de multe feluri, intamplarile ascunse in imaginile imortalizate, printre cladiri, printre bancile din parcuri, printre pietrele de pe trotuare, printre standurile din piete, printre figurile oamenilor surprinsi de aparatele de fotografiat si, mai ales, povestile legate de momentul cand fusese cumparata sau de persoana de la care o primisera. Nici nu mai conta daca acele povesti erau reale sau existau doar in imaginatia unor copii. Pentru ei, colectia era un prilej de a calatori in intreaga lume si prin vietile atator persoane. Cu timpul colectiile au crescut, s-au schimbat cutiile in care erau pastrate si persoanele care le ofereau, trendurile in realizarea vederilor si preferintele colectionarilor dar pasiunea ramanea aceeasi. Sperau sa o transmita mai departe copiilor si in secret visau ca peste ani sa fondeze un muzeu al cartilor postale intr-o casa veche cu o curte plina de flori de irisi ca un omagiu adus lui Van Gogh si ciresi care infloriti primavara ar fi recreat imaginea de pe o vedere din Japonia. Si, neaparat, in curte ar fi fost banci pe care vizitatorii sa stea si sa-si poata transcrie sufletul in cateva randuri pe spatele unor carti postale. Din toata colectia, fiecare avea o vedere preferata care i se impregnase pe suflet ca un tatuaj. Si nu era una din vreo tara indepartata in care doar cativa norocosi ajungeau sau una cu imagini suprinzatoare, aproape ireale sau una cu o poveste emotionanta scrisa scurt pe spate. Ci era una simpla, cu patru imagini dintr-o statiune de pe litoral – o plaja plina de turisti, un far devenit simbol, un soare care se pregatea sa rasara din mare si cateva hoteluri care se inghesuisera in poza din dorinta de a aparea cat mai multe. Iar pe spate erau scrise doar trei cuvinte: Mare. Plaja. Vacanta. Primisera aceeasi vedere in vara in care terminasera liceul, de la aceeasi fata si fiecare dintre ei scrisese o poveste diferita pornind de la cele trei cuvinte. Fiecare vedere era plina de ganduri, povesti si amintiri. De fapt, la asta se reducea intreaga lor colectie…
