A fost odata in viata mea, o perioada cand nu faceam yoga…

Am inceput sa fac yoga intr-un moment in care puneam atata presiune pe mine in tot ceea ce faceam, incat ma durea fiecare muschi si os din corp si simteam ca o sa fac implozie. Dupa antrenamente intense de X-body si o lupta permanenta cu niste kilograme si centimetri in plus care nu voiau sub niciun chip sa se topeasca simteam ca lipseste ceva. Iar la intoarcerea dintr-o vacanta in Italia, in care am imprumutat mult din relaxarea lor si din acel tipic “dolce far niente” al italienilor, Facebook mi-a oferit solutia: cursuri de yoga.

La prima clasa eram prea mirata sa imi aud instructoarea explicand ca la yoga nu exista competitie, ca nu conteaza cat pot sa fac azi din posturi ci sa-mi ascult corpul si sa fiu prezenta, cat de important e sa-mi linistesc mintea ca nici nu am realizat cand a trecut timpul. La a doua clasa, la final m-am trezit facand lumanarea cu o lejeritate de parca as fi facut-o zilnic. Nu conteaza cat de usoara e postura, pentru mine reprezenta un prag psihic. Daca pot face asta, pot face si altceva si tot asa. Si atunci s-a produs primul declic. Atunci a cazut prima piesa de domino. Si au urmat multe altele.

De la a treia clasa deja renuntasem la a pune presiune pe mine si la a-i cere corpului meu sa execute perfect fiecare asana. Acceptam (ce-i drept cu oarecare regret) ca e un drum in fata pe care trebuie sa-l parcurg cu rabdare si cu perseverenta si ca e ok si sa nu fii perfect. Acceptam ca azi atata pot fara sa ma judec sau ma invinovatesc.

Si, nici nu mai conteaza la a cata clasa, am realizat ca, de fapt, ghidul mi-e corpul, nu profesorul minunat din fata. Corpul imi spune cat poate duce, cate limite mai poate dobori azi si mi l-am transformat in prieten. Corpul ala pe care il invinovateam ca e prea rotund, ca are prea multa celulita sau straturi de grasime, ca e prea flasc, tocmai el mi-a devenit suport si partener de cursa lunga.

Insa, mai importanta si mai socanta (cel putin pentru mine) decat relatia cu corpul meu a fost relatia cu mintea mea. Am inteles ca mintea era cel mai mare dusman al meu si ca, daca nu reusesc sa mi-o transform in cel mai bun prieten, imi va pune mereu obstacole si limite in fata. Iar daca acel corp pe care il blamam mereu ca nu e asa cum mi-l doresc, s-a dovedit un partener mult mai docil, mintea pe care o credeam aliata mea s-a dovedit cel mai perfid adversar. Si asa am renuntat la un conflict deschis cu ea si am trecut la relatii diplomatice.

Yoga m-a invatat ca e vorba despre mine, nu despre ceilalti, nu despre mine in relatie cu mine si nu despre ceilalti in relatie cu mine, ci despre mine, despre drumul meu, despre limitele mele, despre pacea pe care o fac eu cu mintea si cu corpul meu. M-a invatat sa am rabdare, ca nu pot ajunge dintr-o data la asanele care mi se par de extraterestru, ci am de parcurs cativa ani lumina, sa perseverez, sa nu renunt. M-a invatat sa nu imi aduc furtunile din interior in exterior si sa nu las furtunile din exterior sa imi patrunda in calmul din interior, sa nu lupt cu starile mai putin mai placute, ca si ele fac parte din mine. M-a invatat sa fiu mai calma, mai linistita, sa elimim din fricile total nefondate pe care le aveam, sa nu mai imi fac griji pentru orice. Din ce nu eram o persoana care sa iubeasca competitia, am devenit si mai ne-competitiva, dar din cu totul alte motive. Daca la inceput nu suportam competitia, pentru ca eu ma desconsideram, acum o evit pentru ca e inutila. Nu suntem nici unii nici altii cu nimic mai prejos sau mai sus decat ceilalti, suntem doar diferiti.

Yoga m-a invatat sa fiu observator, in primul rand al propriilor emotii si ganduri, sa nu devin prizoniera lor. Si m-a invatat un lucru extraordinar: sa ma accept. Asa cum sunt, cu minusuri, cu plusuri, cu lumina si cu intuneric, cand sunt broscuta cu gura cea mai mare de pe lac sau cand sunt pestele ascuns pe fundul lacului. M-a invatat sa ma accept fara sa ma judec.

Toate povestile incep cu “A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi nu s-ar povesti”. A mea incepe asa: A fost odata in viata mea, o perioada in care nu faceam yoga. Ce perioada trista a mai fost….

Posibil sa va placa si ...

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *