Aprilie sau Fa Rai din ce ai

Se apropie si luna mai de sfarsit, dar dupa cateva zile de cautat in zadar o carte minunata citita in aprilie si intr-o perioada plina de haos si de ceata iti dai seama ca despre luna aprilie nu ai scris nimic. Si brusc te apuca rusinea si deschizi blogul si incepi sa scrii.

Aprilie pare asa indepartata si unele momente s-au estompat deja insa cele mai importante sunt foarte clare si inca prezente, asa ca trec in revista cele mai importante momente de recunostinta:

1. Prajiturile facute – in aprilie, cuptorul meu a fost folosit la maximum. A copt biscuiti, checuri, torturi, briose, pasca, cheesecake-uri etc. Iar eu am fost in culmea fericirii. Sunt ferm convinsa ca nimic nu apropie mai mult oamenii decat sa imparta ceva dulce si sa se opreasca pentru cateva minute din orice ar face. Prin toate prajiturile facute am fost aproape de multi oameni dar am si ajutat ca ei sa se apropie de cei dragi lor.

2. Participarea la targ – Uneori ingerii nostri pazitori preiau haturile destinului nostru pentru ca sunt satui de toate erorile noastre si de cat de orbi putem fi uneori. Un astfel de moment am trait si eu cand printr-o magie mi s-a propus sa particip la un targ intern al unei companii cu prajituri facute in casa. Si am prajiturit eu bine si am dus la stand minunatii dulci, de post sau vegane si am plecat acasa cu recipientele goale si fericita de cati oameni s-au bucurat de dulciurle mele.

3. Sa invat sa primesc – Ei, cred ca majoritatea avem o problema cu a primi fara sa dam ceva in schimb, cu a invata sa primesti, sa te bucuri de ce primesti, sa fii recunoscator si sa nu te simti obligat sa oferi ceva la schimb. Eu una am aceasta problema. Ofer cu o placere si bucurie imensa, insa, cand vine vorba sa primesc mi se activeaza brusc toti piticii de pe creier. Doar ca lectiile in viata ne sunt servite ca sa intelegem ceva din ele iar luna aprilie mi-a servit lectia: Invata sa primesti! fara sa dai ceva inapoi, fara sa te simti obligata. Sa primesti si atat. Si am primit flori, o inima din lemn care mi-e tare tare draga, un gem delicios de lamaie, ajutor de la oameni, lucruri faine si o lectie de viata. Nimic nu spune mai frumos multumesc decat bucuria cu care primesti orice care ti-e oferit cu drag si bucurie.

4. Primavara – copacii infloriti, mirosul de liliac, verdele frunzelor, diminetile care incep mai devreme, zilele tot mai lungi, caldura tot mai puternica a soarelui. Nici ploaia nu mi s-a parut asa de urata in aprilie.

5. Oamenii dragi – Cand realizezi cat de repede trece timpul si cat de putin ajungem sa traim, de fapt, faci tot posibilul sa iti tii oamenii dragi aproape. Asa ca am profitat de fiecare oportunitate sa imi beau cafeaua cu doamnele mele de marti, sa stau la povesti cu Ioana si sa ma joc cu prichindutii, sa rad cu Carmencit, sa scarpin cainele, sa strabat Bucurestiul cu Delia, sa ma bucur de 2 ore cu Diana, sa povestesc cu Onutu,sa ma bucur de plecarea la Londra a Madalinei, sa dau mesaje si sa vorbesc cu cei cu care nu am reusit sa ma vad.

6. Un gentleman la Moscova – Nu am mai citit de mult timp o carte atat de bine scrisa si atat de frumoasa de care sa imi fie greu sa ma despart. O carte despre lucrurile cu adevarat valoroase in viata, despre adevarata bogatie si despre cat de putin avem nevoie pentru a fi fericiti. O lectie de istorie si de viata e aceasta carte. Si o minunatie de poveste. Despre prietenie, recunostinta, miros de liliac, gust de millefeuile, respect, simplitate, valori, inteligenta, bun simt, arta de a-ti face viata minunata chiar intr-o inchisoare neobisnuita (rai din ce ai), despre a ramane fidel valorilor tale intr-o lume care pare sa nu le aprecieze si sa te considere depasit, despre sacrificiu si despre iubire. Dar, mai ales, despre speranta si despre bine. cautati-o si cititi-o. Nu o sa va para rau.

6. Copilul invizibil – dupa cativa ani de stat in biblioteca ascunsa si dupa alte cateva luni de mutat locul in teancul de carti de citit, i-a venit randul. Poate parea o lectura ciudata o carte de parenting pentru o persoana care nu are copii, insa nu poti fi un parinte bun daca nu iti accepti si vindeci copilul tau interior. Si, mai mult decat parenting, in acesta carte, este vorba despre a ne intalni fiecare cu copilul sau interior, a-l asculta, a-l intelege si a face tot ce putem sa-l vindecam. Despre a fi real si sincer si nu perfect. Iar finalul cartii este cea mai frumoasa urare pe care o poate face cineva cuiva despre lucrurile pe care ni le dorim cu totii doar ca nu le constientizam sau nu le dam importanta cuvenita.

Iubesc luna aprilie. Nu doar pentru ca m-am nascut in aprilie ci pentru ca m-a invatat ca in jurul nostru situatiile, oamenii, lucrurile pot sa nu fie perfecte, noi decidem ce facem cu ele, cum ne traim viata in mijlocul lor. Fa Rai din ce ai nu e doar o vorba aruncata in vant. E un sfat pe care am reusit sa il aplic in aceasta luna.

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *