In primele zile de viata ale blogului, scriam despre zilele obisnuite in care se intamplau lucruri banale si rareori ceva neobisnuit sau extraordinar. Si erau zile minunate. Mai tarziu zilele obisnuite si-au pierdut din savoare si postarile despre ele au disparut. Si cum astazi am realizat ca nu am mai scris de mult timp despre o zi cu nimic si cu de toate, cum in cartea pe care o citesc se mentioneaza des bucuria momentelor obisnuite si cum sufar de un mare blocaj creativ si, in acelasi timp, am mustrari de constiinta ca nu postez suficient pe blog, am decis ca urmatorul articol va fi despre zilele banale. Si ca sa nu mai aman (asa cum fac de obicei) postarea aceasta este despre ziua de azi.
O zi care incepe promitator cu imposibilitatea de a te trezi, cu amanarea alarmei cu 15 minute, cu un metrou care inchide usile exact cand cobor ultima treapta, cu 10 minute intarziate la munca (pareau si puteau sa fie mult mai multe). O zi in care nu bubuie nimic, nu tipa nimic, nu e niciun deadline presant sau vreo urgenta, in care mintea ti-e mai incetosata ca un varf de munte iarna, iti storci si ultima farama de claritate si mai verifici niste texte si le rescrii si nu realizezi cand a trecut timpul.
Adaugi cateva minute la telefon, un moment de sinceritate, cateva sms-uri si alte cateva mesaje pe messenger si la asta se rezuma interactiunea cu prietenii si familia de azi. Ploaia aproape ca mi-a dat planurile de seara peste cap pentru simplul motiv ca nu imi place deloc ploaia, umezeala si nici nu aveam umbrela. Insa, cu o act de vointa, am decis ca totusi nu ploua atat de rau si ca, daca ma misc suficient de repede, pot sa evit ploaia destul de bine. Planul era sa cumpar un timbru de la posta si sa trimit un zambet in plic catre Paris, sa platesc impozitul si sa ridic coletul de la elefant. Realitatea? Am pus plicul la posta, am cumparat 2 ecleruri de la French Revolution, am descoperit mini-bezele la Whittard (desigur ca doua borcane au ajuns la mine in rucsac), am luat spre degustare un veritabil chai britanic pentru o reteta de testat curand si am ridicat coletul de la elefant. Plus o plimbare pe Calea Victoriei pe care o iubesc si pe vreme urata.
Ploaia? Geaca uda, salul paturica mirosea a caine ud, ochelarii stropiti de mai rau ma incurcau decat ma ajutau, dar nu a contat. Acasa miroase a santal, e cald, ceaiul de visine e tocmai bun de baut alaturi de o carte buna sau urmarind o emisiune cu Jamie la TVPaprika.
Sunt zile si zile. Zile in care totul parca straluceste si e plin de magie, zile in care totul merge anapoda si numeri minutele pana cand se vor termina sau zile banale, senine sau ploioase, vesele sau fara chef, cu stari amestecate, care nu se remarca prin nimic, pe care ai sanse mari sa le uiti chiar de a doua zi. Asa sunt majoritatea zilelor, obisnuite, cu nimic si cu de toate, dar cu momente surprinzatoare, in care te bucuri de toate acele lucruri mici care pana la urma ne construiesc viata.