Pentru un domn simpatic cu ochelari care reuseste mereu sa ma faca sa rad si care nu stia ca nu am rabdare…
Care este destinul unei briose? sa iasa pufoasa si aromata din cuptor, sa imbie cu aroma ei trecatori si clientii patiseriei si apoi sa-si gaseasca fericirea in timp ce este savurata alene de cel /cea pe care a cucerit-o. acesta este viata clasica a oricai briose. si niciuna nu-si doreste altceva de la viata ei.
doar briosa noastra cu ciocolata vroia altceva. pentru ca inainte de a intra in cuptorul fierbinte si a se transforma intr-un aluat pufos o auzise pe mamica ei -magiciana tuturor dulciurilor din patiserie – vorbind despre cat de frumos era orasul in plina toamna, ea isi dorea sa vada macar un pic din acel oras. patiseria era in Piata Amzei iar briosa visa la Calea Victoriei sau la Bulevardul Magheru. dar, in sinea ei recunostea ca ar fi fost fericita macar sa se plimbe un pic pe stradutele de langa piata.
proaspat scoasa din cuptor, pufoasa si cu un parfum care te ducea cu gandul la adevarate povesti de dragoste si la lumea plina de culoare din cartile cu basme rusesti din copilarie, briosa cu ciocolata se gandea la persoana care o va cumpara si o va ajuta sa-si indeplineasca visul. daca ar fi putut vorbi si-ar fi spus povestea in fata tuturor clientilor, dar asa nu-i ramanea decat sa spere.
alaturi de celelalte surori, statea in cosul din fereastra patiseriei si privea la oamenii care treceau. incerca sa ghiceasca traseul fiecarui om care mergea pe strada si-si imagina cum ar fi viata ei daca ea ar fi cea aleasa. vazu o doamna grasuta, imbracata extrem de elegant, cu o palarie cu boruri late, cu cercei cu perla cu clipsuri, perfect rujata si cu sprancenele arcuite, cu o geanta mare pe care o tinea rigid pe brate. doamna cu siguranta ar fi plimbat-o pana la scoala unde preda sau pana la birou, insa ar fi ascuns-o cu brutalitate intr-o margine de geanta. in pluc, nu i se parea ca ar avea o poveste prea frumoasa, era pre rigida, parca se inchisese singura si se izolase de restul lumii. mai vazu o mama tanara slabuta, incaltata cu cizme comode gri si purtand o rochie neagra cu flori mici si colorate si un pulover gros si pufos gri care tinea de mana un baietel cu carlionti blonzi la ceafa si pe frunte, cu ochi negri mari si curiosi si cu un zambet strengar pe fata. ii placea de amandoi, dar copilul s-ar fi plictisit repede de ea si ar fi aruncat-o fie la un cos de gunoi la cateva sute de metri mai incolo sau ar fi sfarsit uscata si uitata pe fundul gentii mamei. vazu un tanar brunet cu ochi albastri visatori, cu un aer preocupat, imbracat la costum ca scos din cutie si cu un fular din casmir visiniu purtat elegant in jurul gatului. se uita la servieta lui, cu siguranta nu ar fi ajuns acolo niciodata, el era prea ordonat ca sa permita catorva firmituri sa-i distruga documentele. totusi nu ar fi plimbat-o prea mult, se grabea probabil spre serviciu sau spre o sedinta si ar fi savurat-o in graba in fata patiseriei. nici nu ar fi cerut o punguta, doar un simplu servetel. cum sa savurezi ceva in graba? si ei ii veni sa rada cand se gandi la acest lucru. pentru a savura ceva ai nevoie de timp, el nici n-ar fi cunoscut-o. dar tanarul brunet cu ochi albastri visatori se apropie de vitrina si ceru o briosa cu ciocolata. vanzatoarea zambi amabil, chiar prea amabil (probbil spera ca tanarul sa o invite la o cafea cand va termina tura -de parca astfel de scene chiar se intampla in realitate si nu doar in carti gen Sandra Brown sau in filmele din colectia Harlequin) si intinse mana dupa o briosa. si mana se apropia rapid de briosa noastra cu ciocolata care se gandea cu tristete ca poate totusi va vedea ce inseamna sa traversezi o strada, cand auzi vocea tanarului: ma scuzati! puteti sa-mi dati o alta briosa? una cu mai multa ciocolata! uitati. pe aceea din colt. briosele sunt slabiciunea mea…mai ales cele cu multa ciocolata! spuse el si zambi nostalgic si rusinat. vanzatoarea lua grabit briosa pe care o indica tanarul, o o inveli in servetel, o puse frumos intr-o punguta si ii intinse pachetul. zambi cat se poate de frumos si spuse: poftiti! o sa va placa! noi facem ….cele mai bune briose cu ciocolata din Bucuresti..dar cuvintele i se pierdura pentru ca tanarul rusinat ca-si recunoscuse slabiciunea in fata unei necunoscute, luase pachetul grabit si plecase imediat…daca ar fi avut rabdare macar sa spuna multumesc, poate ar fi observat ochii verzi ai fetei si cat de frumos zambea si poate totusi s-ar fi gandit macar o secunda daca s-o invite la o cafea. dar asa, ramase doar o poveste care ar fi putut sa fie…
briosa se uita uimita la vanzatoare, la privirea ei trista, golita de sclipiri, de veselie si de ganduri. un simplu baiat facuse asta? ce toante sunt fetele astea isi spuse ea in gandul ei. bine ca eu sunt o briosa desteapta si pe mine nu ma afecteaza asemenea fleacuri, se gandi. daca ar fi stiut ea ca nu era doar un simplu baiat, ca erau mai multi, ca era senzatia stranie ca doar altii traiesc lucruri frumoase, ca pentru unii viata ingheata intr-un singur punct si ca, orice ai face nu te mai poti misca din acel loc, ca uneori simti nevoia de o minune care nu apare si ca uneori nici nu mai ai putere sa astepti…
si asa prinse de ganduri amandoua -briosa minunandu-se de reactiile ciudate ale fetelor care se intristeaza din orice fleac si vanzatoarea care se gandea ce viata trista are, nu observara cum in fata vitrinei se opri un cuplu. tineri, studenti la arte plastice sau la arhitectura -daca te luai dupa cutia lui in care stateau foile si dupa mapa si rigla ei si dupa aerul lor boem. el avea parul negru plin de inele, ochii caprui umbriti de genele lungi ca in reclamele la rimel, era timid si se uita la ea ca la cea mai frumoasa femeie din lume. purta o gentuta colorata gen postas in care isi ascunse fularul de la gat si caciula -nu era atat de frig, dimotriva soarele era extrem de vesel in ziua aceea. ea avea un par roscat spre morcoviu, o geaca maro descheiata sub care se vedea o rochita tricotata caramizie cu frunze verzi la gat, iar ochii caprui mari erau conturati puternic cu dermatograful negru. era serioasa dar cand se uita spre el, fata i se lumina si zambea toata. as dori o briosa cu ciocolata! suna vocea hotarata a fetei. briosa si vanzatoarea tresarira ca trezite dintr-un vis puternic. de-abia atunci remarcara cuplul oprit in fata vitrinei si ochii mirati ai celor doi. O briosa cu ciocolata! repeta fata uitandu-se fix la vanzatoarea care inca nu-si revenise din visare. aceasta intainse repede mana, lua un servetel si o briosa si i le intinse tinerei care o fixa cu privirea. nu avu putere sa spuna nimic, lua doar banii si se scufunda din nou in ganduri.
briosa noastra cu ciocolata era cea mai fericita briosa pentru ca ea fusese cea aleasa la repezeala si nimerise in mainile moi ale fetei. ii placeau cei doi. erau copii, veseli si foarte indragostiti. o briosa cu ciocolata era perfecta in povestea lor. se gandea doar cat va reusi sa vada impreuna cu ei inainte de a-si indeplini destinul. tanarul spuse: incercam sa cautam cartea despre Vlaminck si la Carturesti? ea zambi, scutura din cap in semn de da si il lua de mana. in cealalta mana tinea servetelul cu briosa. parea ca uitase de ea. tinerii traversara si apoi trecura prin fata teatrului de copii, traversara din nou, trecura prin fata bibliotecii MIhail Sadoveanu si ea intreba: ai fost vreodata aici? pe mine ma innebunea profa de meditatii la romana sa vin sa fac conspecte aici. n-am venit niciodata. cred ca doar ca sa-i fac in ciuda. gaseam totul pe net. el zambi si spuse: nici eu n-am fost niciodata. nu sunt mare fan biblioteci. mai ales acum cu netul. amandoi rasera gandidu-se la profesorii de moda veche care nu intelegeau ca acum ai acces mai rapid la informatii, ca nu mai e nevoie sa stai sa buchisesti la conspecte si sa-ti strici ochii citind carti cu nemiluita. cat de demodati sunt unii oameni!
briosa era in culmea fericirii, vedea multi oameni, o alta patiserie, un mgazin de bijuterii, o florarie, un oficiu postal, intrarea de la o sinagoga, o alta trecere de pietoni, alte magazine, tot mai multi oameni, auzea zgomotul masinilor care treceau pe bulevard, flori, o agentie de turism cu postere cu imagini minunate din locuri exotice, o galerie de arta in care erau expuse tablouri si sculpturi, cu un afisa mare in geam -Orasul meu. si eu as putea sa particip la expozitia asta! si mie imi place acest oras. vazu un teatru, apoi o arca si niste animalute si intra intr-o casa alba cu un parc in fata. se uita la carti, vazu niste agendute colorate frumoase, o carte de retete pentru deserturi. i-ar fi placut sa stie limbi straine, asa ar fi inteles si ce scria pe coperta revistei cu fata blonda imbracata in costum de baie alb cu albastru sau pe cartea cu o imagine a unui cires inflorit. era cald, nu se mai auzea zgomotul strazii doar Pink Martini cantand j’ai perdu mon nez devant le Bon Marche, iar cativa clienti se uitau languros la ea. tinerii iesira in strada iar el ascunse cartea in aceeasi geanta de postas in care pusese si fularul si caciula mai devreme. se tineau de mana si ar fi vrut sa se retraga undeva din fata acestui zgomot si a lumii care tot trecea pe strada. asa ca alesera sa mearga pe stradute in Parcul Icoanei. briosa cu ciocolata vazu case mai vechi dar renovate de curand, garduri, un restaurant, o biserica anglicana si alte masini si cativa porumbei bezmetici ce fugeau din calea lor. in parcul icoanei cei doi se asezara pe o banca si se imbratisara. ea lasa din mana briosa si-si trecu mana printre inelele negre din parul lui. in timp ce tinerii se sarutau, radeau, povesteau, se uitau unul in ochii celuilalt si apoi iar se sarutau, briosa cu ciocolata incepea sa se plictiseasca singura pe banca. nici oameni nu erau prin parc -doar niste bunici cu nepoteii dar departe de cei doi tineri indragostiti. vazuse mult mai multe lucruri decat surorile ei de aluat. cine stie cate dintre ele or mai fi in vitrina acum? ea era norocoasa, se plimbase prin oras, ajunse pe bulevardul Magheru -in mijlocul vietii. acum ar fi mers si mai departe. ce bine ar fi fost daca ar fi avut picioare sa poata sa se plimbe singura pe unde vroia. dar totusi o briosa cu ciocolata atat de apetisanta singura prin oras, era un risc.
incepuse sa i se faca un pic frig, simtea cum se intareste si auzea bucatelele de ciocolata crapand. se gandea ca ar fi trist sa ramana abandonata pe o banca fara sa fie savurata de cineva. era totusi una din cele mai bune briose cu ciocolata din oras!
tinerii se ridicara de pe banca, isi luara gentile si se pregateau sa plece. ea se uita curioasa spre briosa si spuse: am si uitat de brioasa cu ciocolata! acum e rece. s-o mai iau sau sa o las aici? tanarul raspunse: ia-o. poate o mananci pe drum sau o poti da la un caine pe drum. caine care sa manance briose cu ciocolata???? rase ea si lua briosa in mana…se indreptau spre scoala, vorbeau acum despre proiecte, despre excursia la Sibiu in care plecau cu toti colegii.
briosa cu ciocolata era fericita din nou. vedea alte case, alte strazi, un alt restaurant, o ceainarie frumoasa prin ale carei ferestre vedea cani mari si cutii de ceai, o piata, un magazin de vinuri, un salon de coafura, un casino si apoi auzi din nou zgomotul bulevardului. nici nu mai era atenta la tineri, respira mirosul orasului, ii asculta muzica, incerca sa-i cuprinda cu privirea fiecare detaliu depe fatadele cladirilor, de pe strada, sa invete culorile copacilor, sa vada fetele oamenilor…brusc i se paru totul in jur cunoscut. trezita crud din visare se uita in stanga, in dreapta si vazu patiseria -casa ei. erau acolo de unde plecasera. daca nu si-ar fi simtit corpul rece si crapat si-ar fi inchipuit ca a visat toata aceasta aventura. doua briose cu ciocolata, va rog! se auzi din nou glasul fetei. vanzatoare ii zambi, lua doua servetele si inveli doua briose pufoase de-abia nascute din cuptor. tanarul lua pachetul din mana vanzatoarei, se lasa purtat departe de mirosul de vanilie si ciocolata apoi intinse punga spre fata ei si o lasa sa simta parfumul minunat cu care ii atrageau briosele. parfum de poveste de dragoste in plina toamna.
ea se uita trist la briosa cea veche din mana ei, ii parea rau sa o arunce la un cos asa fara sa-si fi luat macar ramas bun. macar de-ar fi vazut un caine, sa i-o dea lui, desi caini care sa manance briose cu ciocolata nu vazuse si acest gand ii aduse un zambet larg pe buze. ridicand ochii din palma vazu un batran infrigurat care se uita trist in vitrina patiseriei si-l auzi spunand: cand eram tanar student mancam briose cu ciocolata in fiecare zi inainte sa merg la cursuri! acum…si cuvintele se stinsera cu o lacrima. fata se apropie de el, ii zambi, scoase din punga o briosa cu ciocolata calda, i-o intinse si spuse: va rog! pentru bunicul meu! batranul lua briosa, ii zambi fetei, o saruta usor pe obraz si spuse: multumesc! sa va iubiti frumos! si se indeparta respirand aroma briosei si retraindui-si tineretea.
el ii intinse briosa lui calda si pufoasa. ea insa deja muscase plina de patima din briosa cu ciocolata pe care o plimbase cu ea cateva ore. si amandoua erau fericite. tanara pentru ca savura cea mai buna briosa cu ciocolata pe care o mancase vreodata si care avea eaxct gustul povestii ei de iubire. briosa cu ciocolata pentru ca avusese parte de o aventura extraordinara implinindu-si visul (si cate briose sunt ata de norocoase) si, la final isi implinise si destinul, fiind savurata de o tanara frumoasa ca o zi de toamna insorita…
