Au trecut doar cateva zile de work from home si izolare si, se pare ca suntem de-abia la inceput. Recunosc ca am profitat de aceasta perioada pentru un pic (mai multa) conectare cu mine si introspectie.
Si cum eram eu recunoscatoare ca am apucat sa ma bucur de capuccino cu prosecco la micul dejun si rememoram cu o prietena acele clipe din Sicilia, am realizat cate lucruri aman, cate trec la categoria “candva o sa fac asta/mi-as dori sa fac asta”. Si raman, cel mai des, la acesta categorie. Iar cand vine cate un moment de izolare si panica precum cel de acum, realizezi cat ai pierdut si cate amintiri ai ratat. Sau, cel putin, asta e cazul meu.
Asa ca am inspirat si expirat de cateva ori, mi-am facut un ceai cu lavanda si caise de la Fortnum & Mason (si un pic de suparare ca excursia la Londra este amanata pe termen nelimitat), am luat agenda si mi-am facut lista cu lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat (adica de ani de zile visez la ele).
- Calatoria in Tibet
- Excursia la Machu Picchu
- Sa vizitez peninsula Yucatan
- Inelul inspirat din Noaptea Instelata a lui Van Gogh creat de Frey Wille
- The one and only Burberry trenchcoat
- Sa inot cu delfinii in Cuba
- Un cooking class cu Samin Nosrat si apoi sa stau la povesti la un pahar de vin cu ea
- Un curs de fotografie culinara cu sotul lui Mimi Thorisson – Oddur Thorisson
- Cateva lectii despre paste cu o nonna in Italia
- Sa particip la culesul viei in Toscana
- Sa ies sau sa-mi adun gasca de oameni dragi la brunch lunar
- Sa am o livada de lamai – ok ma multumesc si cu doi lamai si un portocal (toti trei roditori)
- Sa fac jogging regulat
- Sa fac intotdeauna pasta fresca in casa
- Sa scriu cartea care este mereu in plan (dar nu-i vine niciodata timpul)
Lista e facuta, mai trebuie doar sa trec la treaba, fara sa mai aman ceva…