Am implinit 36 de ani! Nu simt varsta, mi se pare un numar ciudat, care nu ma reprezinta! Nu stiu exact cati ani mi-as da eu singura, dar in niciun caz 36. Nu ma simt doamna, nici batrana, nici vreo adolescenta intarziata iar copilul interior este cat se poate de activ.
Viata mea la 36 de ani arata complet diferit de cum mi-o imaginam la 16-18 sau 20 de ani. Nu e mai rea sau mai buna decat cum mi-o imaginam. E doar altfel.
Am calatorit si m-am indragostit iremediabil de Italia, mi-e dor deseori de Barcelona iar la Londra sigur am trait intr-o viata anterioara. M-am mutat la casa mea de-abia acum aproape 3 ani si vreo 2 inca am facut naveta in weekend la parinti, am inceput sa gatesc de curand si mai mult salate, paste si preparate simple. Prietenii stiu ca atunci cand vin in vizita sigur primesc prajituri dar mancare mai rar. Dar asta nu ii opreste sa vina in vizita. Am citit mult si m-am refugiat in paginile cartilor pe care le citeam pana am realizat ca lectura nu ar trebui sa fie o fuga de realitate ci un sprijin pentru a o infrunta.
Am renuntat prea greu la unii oameni si la altii prea usor si m-am obisnuit cu dorul de ei si de trecut. Dar am invatat sa las si trecutul in urma si sa ma bucur de ce a fost si sa ma uit cu speranta spre ce va urma. Am inteles ca oamenii care iti sunt sortiti sa-ti fie alaturi in viata asta, isi gasesc drumul inapoi spre tine oricat de departe ar fi plecat. Si am avut norocul de astfel de intoarceri. Am fost pentru unele persoane doar curier sau ghid. Le-am livrat un mesaj sau i-am condus spre locuri sau alti oameni. Si am invatat sa iubesc rolul asta de pion aproape invizibil al destinului. Sa contribui intr-o mica masura la fericirea cuiva ma face fericita, oricat de neinsemnat ar parea rolul meu.
Am invatat ca nu distanta instraineaza sau apropie oamenii ci sentimentele, pasiunile, lucrurile in comun, ca nu poti construi un viitor pe un trecut. Si am avut curajul sa recunosc asta, oricat de mult m-a durut sau a durut adevarul.
M-am temut de mine si de cei din jur, m-am desconsiderat si i-am ridicat la rang de zei pe altii, pana am inteles ca, de fapt, viata asta este a mea, este despre mine si despre ce aleg eu sa fac din ea. Am avut norocul ca altii sa vada in mine o lumina imensa cand eu vedeam doar intuneric si norocul si mai mare de a ma face si pe mine sa intrezaresc acea lumina in mine. Si lor le multumesc pentru ca azi nu ma mai vad ca pe o furtuna ci ca pe o zi insorita.
Ma duc la sala in mod constant si mi se pare cat se poate de normal sa fac lucrul acesta. Si dupa ce am depasit momentul de suparare pe mine, ma amuz gandidu-ma ca, daca as fi depus atata energie si timp in a face sport cat am investit in a fugi de sport, acum as fi fost mult mai slaba. Am renuntat sa pun presiune pe mine. Nu mai imi dau termene limita si nu imi mai stabilesc obiective privind kilogramele sau centimetri in minus. Prefer sa fiu pe deplin constienta si prezenta intr-o clasa de yoga si sa-mi ascult corpul. Sunt zile in care o simpla indispozitie ma pune jos iar altele in care nici cea mai crunta stare de rau nu ma impiedica sa-mi duc salteluta la sala. Si nu ma invinovatesc sau laud pentru niciuna din stari.
Spun de ceva timp ca ziua mea e cea mai importanta zi din Univers. Macar pentru o zi sunt centrul Universului. Azi, de ziua mea, am fost inconjurata de iubire si de frumos. Atatia oameni din jurul meu s-au gandit la mine poate cateva minute mai mult decat in alte zile, azi am fost prioritatea lor sa imi transmita o urare, un gand bun, o imbratisare. Iar, intr-o lume in permanenta fuga, cand alergam alaturi de timp incercand sa-l intrecem si ajung mereu pe locul doi, sa fii prioritatea cuiva este extraordinar.
Cred ca dulciurile deschid usi catre oameni, ca sunt calea cea mai rapida catre zambete si suflete. Iubesc sa fac dulciuri si sa le impart cu cei din jur. Pentru ca atunci cand te opresti din ceea ce faci, savurezi o prajitura, vorbesti cu cei de langa tine (colegi, prieteni, familie, necunoscuti), ii furi timpului timp. Pentru cateva minute, nu mai alergi, nu mai esti contra-cronometru, doar te bucuri de cei din jur. Pentru mine a darui prajituri inseamna a darui timp.
Azi nu am plans deloc, nici de fericire, nici de emotii, nici de tristete ca imbatranesc. Azi am facut ceva deosebit. Pur si simplu m-am bucurat de ziua mea, exact asa cum a fost ea!