La sfarsitul lunii aprilie, in Romania s-a organizat pentru prima data cursul de Inner Engineering de Isha Foundation. Daca mi-ar fi spus cineva ca va fi cel mai inconfortabil curs pe care il voi face vreodata, probabil ca nu as fi participat, dar asa, cum am fost doar eu si asteptarile mele, nu am stiut ce ma asteapta. M-am inscris asteptand minuni, sperand intr-un fel irational ca la sfarsitul celor patru zile voi fi un alt om. Un om cu totul schimbat fizic si psihic.
doar ca in goana mea dupa minuni ratam esentialul. Iar adevarul a lovit necrutator prin cuvintele unui voluntar care ne-a povestit experienta lui dupa Inner Engineering: “nu am avut parte de miracole, doar am descoperit noi straturi ale sinelui meu”. Si asa a luat sfarsit vanatoarea mea de miracole.
La finalul celor patru zile eram mai confuza ca niciodata, dar, in acelasi timp si mai linistita si mai senina decat in ultima perioada. Dupa mult timp reusisem sa aduc lumina asupra unei situatii din trecut care inca ma macina si sa fac pace cu ea si cu mine. Si asa a inceput aventura…
Au urmat 40 de zile in care trebuia sa fac o practica de doua ori pe zi respectand cateva reguli stricte. In ciuda dificultatilor, timp de 40 de zile m-am organizat suficient de eficient incat sa nu ratez nicio practica. M-am disciplinat si am respectat regulile, fara sa comentez in vreun fel.
In aceste zile am devenit si observatorul vietii mele si am descoperit lucruri noi despre mine:
– oricat de agitata si haotica ma simteam in exterior, in interior aveam un colac de salvare, o liniste si un calm care ma aduceau mereu pe linia de plutire
– am invatat sa-mi infrunt fricile. Nu spun ca nu le mai am, doar ca le infrunt cu mai mult curaj. Si, de cele mai multe ori, frica e doar in mintea mea, realitatea o infirma
– m-am incapatanat sa vad mai mult latura frumoasa din oameni. Iar oamenii s-au incapatanat sa imi arate mai mult aceasta latura a lor
– sunt mai constienta de ce este in jurul meu: de mirosul florilor, al frunzelor, de oameni, de schimbarile de vreme, de picaturile de ploaie sau de soare
– cand imi setez lista cu lucruri de facut si ma concentrez pe ea, bifez toate punctele. Uneori insa ma mai las distrasa
– ma concentrez mai mult pe lucrurile importante pentru mine si dau la o parte etc.-ul
– descopar in fiecare zi parti necunoscute din mine, ma redescopar. Am calatorit prin atatea straturi de intuneric si lumina din mine de care nici nu eram constienta. Ma mai asteapta destule, dar nu ma mai tem de ele
– nu mai pun etichete pe situatii si pe oameni. Nimic nu este doar bun sau doar rau iar etichetele difera in functie de perspectiva din care le privesti
– am mai multa incredere in instinctul meu, in vocea mea interioara care pare sa stie totul
– am renuntat sa mai astept salvatori care sa ma scoata din situatiile in care ma simt blocata. Stiu ca singura persoana care ma poate salva din orice sunt eu.
– nu mai astept minuni din exterior. Le caut in interiorul meu. Oricate miracole ar fi in jurul nostru, daca nu avem deschiderea sa le vedem
– m-am interiorizat si nu mai consider timpul meu cu mine singuratate si nu mai fug de el
– ma simt mai bine in pielea mea si acest lucru se vede si se simte inclusiv de cei din jurul meu
– nu ma mai astept ca lucrurile sa fie in permanenta frumoase si perfecte. Imperfectiunea este normala.Iar daca, uneori, lucrurile nu ies asa cum vreau eu nu inseamna ca e rau. Infrunt si situatiile incerte si pe cele mai putin placute, fara sa ma plang (prea tare). Si ele fac parte din viata
– nu ma mai victimizez nici in fata mea nici a altora
– am reusit sa cad la pace cu mine in ceea ce priveste alegerile mai putin bune din trecut. Dupa o perioada de lupta intre “Raluca, cum ai putut fi atat de proasta?” si “Atat ai putut in acel moment. Asta e.” a castigat “atat ai putut, ai stiut in acel moment.” Oricat mi-ar placea sa schimb trecutul, nu mai am cum. Insa pot sa-mi asum responsabilitatea pentru alegerile facute, sa invat din ele si sa incetez sa ma invinovatesc ca nu am putut sau nu am stiut sa reactionez altfel.
– am renuntat la lupte. Nu ma mai lupt nici cu mine, nici cu cei din jur si nici nu mai duc luptele altora
– nu mai caut scurtaturi pentru ca am inteles, intr-un final, ca nu duc nicaieri. Daca sari niste etape, candva tot te intorci sa le traiesti
Fac lucrurile de mai sus cam in proportie de 70-80%. In restul de 20-30% din situatii esuez. Diferenta este ca acum inteleg ca si esecul e ok. Imi revin la linia de plutire, analizez si o iau de la capat.
Daca mi-ar fi spus cineva cum va fi acest proces, probabil ca nu m-as fi inscris niciodata la acest curs, insa as fi regretat. Acum ca merg deja pe acest drum catre sinele meu adevarat, nu regret niciun minut ca am inceput calatoria si, cu siguranta, nu m-as mai intoarce inapoi. Pentru ca oricat de dezagreabil si inconfortabil este inceputul, momentele in care ajungi sa te descoperi pe tine, sa lasi in urma straturi si straturi de masti, de convingeri false si gresite, de minciuni si de frici sunt magice si merita orice efort.
Acele patru zile au fost doar inceputul unei frumoase povesti de dragoste…cu propria mea viata. Iar eu, desi in mare sunt aceeasi, m-am schimbat prin partile esentiale…
