cum mi-am petrecut ziua de miercuri

azi am avut o zi de socializare. am reusit sa-mi indeplinesc mai multe din planurile pentru vacanta.
fiecare zi incepe pentru mine cu aceleasi activitati care deja au devenit reflex (sunt un fel de cainele lui Pavlov)- deschis calculatorul, verificat mailul (poate vreun raspuns de la vreun interviu, macar unul negativ sa stiu ce sa nu mai astept), verificat site-urile de joburi sa vad unde mai trimit cv-uri, verificat facebook (cine ce-a mai comentat, postat etc). iar apoi ziua incepe sa curga normal.
insa azi am fost extrem de activa. dupa activitatile de rutina, am plecat la intalnirile cu prietenii. spre rusinea mea, fara jucarii si cadouri pentru copii (doar de data asta, sper sa nu se mai repete situatia), dar cu casuta de piatra imprumutata de acum 2 ani si nereturnata pana in ziua de azi, am plecat la Elena, Mati si Cristiana. in drum m-am intalnit cu un oficiu postal si am profitat de ocazie sa trimit un plic in Franta.
Elena si copiii ma asteptau in parc. aici a fost socant. nu sunt pregatita sa am copii. nici nu se pune problema pentru moment, dar totusi. m-am simtit depasita de intreaga situatie! la inceput am fost convinsa ca sunt mai multe fete decat baieti in parc, apoi am observat un colt unde am descoperit alti copii. apoi m-au surprins reactiile pustilor, nu aveau logica, nu stiu ce-as fi facut daca eram bunica, mama sau bona. cum convingi un copil sa renunte la jucaria lui pentru un altul si fara plansete din ambele parti? pentru mine, asta e o ecuatie cu multiple necunoscute. pe mine ma amuzau sariturile in nisip, alergatul pe banci etc dar punandu-ma in locul Elenei cred ca as fi innebunit. e clar, copilul meu va sta sub un glob de sticla, asa nu poate pati nimic. nu-l pierd, nu cade, nu se loveste, nu strica nimic, eu il stiu in siguranta, toata lumea e fericita – mai putin copilul. un singur om avea privirea mai pierduta si speriata decat a mea -un tatic care cred ca nu-si gasea copilul sau familia.
in schimb, partea cu desenele animate imi place foarte mult. intotdeauna reusesc sa fiu la fel de captivata de ele ca Mati – spre amuzamentul si disperarea (in acelasi timp) al Elenei. am aflat ca rechinul isi schimba tot timpul dintii si, daca as fi fost mai atenta, cu siguranta as fi stiut mult mai multe despre dinozauri. nu e de mirare ca sunt asa de destepti copiii din ziua de azi. cel putin, stiu ca la desene animate ma voi uita cu mare placere cu copilul meu.
ma bucur mult ca i-am vazut pe toti trei. cu Elena nu mai vorbisem prea mult de ceva timp, Mati nu mai este asa de rusinos cand ma vede iar Cristiana m-a lasat s-o tin in brate si s-o pup cat am vrut.
dupa ce mi-am luat ramas bun si am lasat copiii sa-si faca somnul de dupa-amiaza, m-am vazut cu Horia. a fost socant sa realizam ca nu ne-am vazut de 7 luni, ultima noastra intalnire fiind in decembrie. ne-a cam fost rusine ca am lasat atata timp sa treaca. mi se pare ingrozitor cat de repede trece timpul si cum nu realizez cat de mult a trecut si cat am pierdut. oricum am stat la povesti, am sarit de la un subiect la altul (tipic pentru mine), mi-am gasit doua carti pe care le-am imprumutat (din Amelie Nothomb deja am citit cateva pagini), am glumit, am traversat parcul Cismigiu si ne-am amintit de Spania (el de Andaluzia eu de Barcelona), am vorbit despre calatorii, despre locurile unde am vrea sa ajungem, despre cele care ne-au placut si urmatoarea data cand ne vedem va fi peste maximum 2 saptamani (atunci trebuie sa restitui cartile la biblioteca).
apoi am baut cu Gabi o limonada respectiv cafea si am vorbit despre nimicuri, despre blogurile noastre, despre idei, am povestit de mare si de Mika, ne-am uitat la lumea de pe strada, ne-am gandit la toti berbecii geniali din arta. pur si simplu am vorbit si ne-am relaxat.
de fapt, azi n-am facut nimic dupa unele standarde, doar am petrecut o zi minunata alaturi de prieteni. m-am bucurat de soare, de zambetele unor copii, de glumele unor oameni dragi, de faptul ca-i vad dupa atata timp, mi-am gasit carti de lectura, am depanat amintiri si am facut planuri care nu stim daca se vor transforma in realitate (dar cui ii pasa?)…am profitat de tot timpul din lume in modul cel mai placut posibil.
planuri pentru maine? am unele, dar prefer sa fiu surprinsa de ce se va intampla…

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *