In momentele in care esti usor abatut sau in dilema ca nu stii pe ce drum sa o apuci, exista intotdeauna cineva care sa iti spuna: “Curaj! Hai ca o sa fie bine”. Dar ce este curajul si cat de curajosi suntem pana la urma?
Pentru multi curajul inseamna acte eroice despre care se vorbeste peste ani, iar pentru altii e o eticheta pe care o pun pe orice actiune pe care ei nu indraznesc sa o realizeze. Iar pentru altii, printre care ma numar si eu, curajul inseamna pasi mici, rupturi ale rutinei si iesiri din zona de confort. Curajul mai este si ceva subiectiv, nu cred ca exista o reteta valabila pentru toata lumea.
curaj inseamna sa spui Nu o singura data macar, atunci cand te-ai obisnuit sa le faci pe plac tuturor sau sa spui Da cand cand, de regula, esti cea mai egoista persoana. Sa iti acorzi timp pentru lucrurile care te fac fericit indiferent de ce spun cei din jur sau sa renunti la ele atunci cand cei din jur au nevoie de tine.
Curaj inseamna sa tragi de tine pentru a-ti depasi permanent limitele sau sa iei o pauza atunci cand simti ca nu mai poti. Sa spui adevarul oricat de dur si dureros ar fi sau sa il ascunzi in spatele unei taceri sau a unei minciuni pentru ca realizezi ca adevarul ar fi inutil. Sa dai acel mesaj sau acel telefon pe care il amani de mult timp si sa spui ce simti sau sa recunosti tot ceea ce simti si sa te abtii de la orice actiune pentru ca stii ca a rascoli trecutul nu aduce niciodata nimic bun. Sa recunosti ca a-ti cere iertare e mai mult pentru tine, de fapt, iar a-ti justifica gesturile si actiunile e mai mult o confesiune in interiorul tau.
Curaj inseamna sa recunosti cat de mult te sperie ceva si, in ciuda acestui lucru, sa mergi pana la capat. Sa nu iti pese de parerea celor din jur si sa iti urmezi incapatanarea sau sa ii asculti si sa accepti ca poate, doar poate, intr-o masura mica au dreptate. Sa iti asculti vocea aceea soptita din interior atunci cand iti trimite cate un semnal. Sa recunosti cand compromisul facut isi cere plata si se intoarce impotriva ta. Sa spui Multumesc, Mi-e dor, Te iubesc fara sa conteze ce vei auzi din partea cealalta. Sa schimbi intai interiorul ca de-abia apoi sa vezi schimbarile in exterior. Sa nu mai amani si sa realizezi ca lucrurile de care te temi sunt create de minte si, aproape niciodata, nu se intampla in realitate.
Curaj inseamna sa faci un pas in afara zonei de confort, sa infrunti incet-incet cate o frica si, mai mult decat orice, sa fii sincer cu tine in fiecare secunda.