tot timpul din lume

Sunt unele momente in care simti nevoia de a face un bilant
cu lucrurile extrem de valoroase pentru tine, astfel incat oricat de trist si
prins in haos te-ai simti, sa gasesti o cale de a vedea si partea buna. Momente
si bilanturi in care descoperi ca lucrurile cu adevarat valoroase sunt, de
fapt, acelea pe care nu le-ai platit si ca luxul, de cele mai multe ori,
inseamna norocul de a fi trait experiente si aventuri pe care altii doar si le
imagineaza. Momente si bilanturi in care realizezi ca pana la urma bogatia se
reduce la perspectiva si la noroc. La perspectiva din care privesti tot ce ti
se intampla si la norocul de a avea parte de oameni alaturi care sa te ajute sa
gasesti perspectiva potrivita.

Iar zilele trecute am simtit nevoia de a realiza un astfel
de bilant, cand celelalte metode de a vedea soarele au esuat lamentabil. Asa ca
am lasat cutia cu bomboane de ciocolata deoparte, din frigider n-am mai scos
niciun ingredient pentru prajituri si m-am inarmat cu hartie, creioane si
servetele pentru a-mi alcatui lista cu lucruri pentru care sunt recunoscatoare.

Iar azi sunt recunoscatoare pentru atatea lucruri (si sper
sa nu le uit prea curand): 

–         
pentru delfinii vazuti inotand in mijlocul
oceanului, cand aproape ne dadusem cu totii batuti si renuntasem la ideea ca o
sa-I mai vedem si pentru cei care au aparut intr-o dimineata lenesa pe o plaja
aproape pustie din Constanta, atat de aproape de tarm incat ti se par ireali

–         
pentru mesajele surprinzatoare: Maine, micul
dejun la locul nostru? Si pentru acele traditionale mic-dejunuri rare dar pline
de aceleasi povesti si de aceeasi bucurie

–         
pentru plantatia de lamai vizitata intr-o
vacanta in Italia, din care a ramas ca amintire gustul sarat al marii, imaginea
unui copac suspendat intre mare si cer, veselia oamenilor din jur si
imbratisarea dintre doua prietene pe care le desparte o distanta prea mare

–         
pentru tavile de prajituri ramase goale

–         
pentru campul de floarea-soarelui pe care-l vad
dimineata cand ma trezesc

–         
pentru toti cei care mi-au aratat luna in
noptile atat de negre incat pareau ca nu se mai termina, pentru toti cei care
mi-au oferit umbrele in zilele ploioase in care nu se vedea soarele

–         
pentru acele momente importante, frematatoare si
incarcate de emotie pe care le imparti cu oamenii dragi

–         
pentru 
vestile minunate despre dorinte indeplinite impartasite de suflete
apropiate, primite in dar de ziua mea

–         
pentru cel mai frumos cadou pe care l-am primit:
timpul oamenilor pe care ii iubesc

–         
pentru doi oameni minunati care m-au invatat sa
cred in ingeri

–         
pentru schimbari bruste, dureroase si care au
lasat goluri in suflet, dar care cumva m-au ajutat sa descopar undeva in mine
puterea de a merge mai departe

–         
pentru acele finaluri venite chiar la momentul
potrivit, cand eram pe pragul de a ma pierde pe mine si poate nu m-as mai fi
regasit

–         
pentru acele voci care au jucat rolul
constiintei mele, care au rostit adevarurile pe care eu nu eram in stare sa le
rostesc si sa le accept si care m-au iubit neconditionat indiferent daca le-am
ascultat sau nu

–         
pentru toate micile nimicuri care m-au invatat
ca in orice situatie neagra exista si o parte pozitiva

–         
pentru Parisul vazut mereu alaturi de prieteni,
care-ti arata locuri de obicei ascunse turistilor si care te insotesc ori de
cate ori vrei sa vezi Turnul Eiffel luminat

–         
pentru zambetul finutei mele cand ne jucam de-a
avionul

–         
pentru cosul meu de paie stil provensal
descoperit aproape magic  la un mic
magazin ascuns pe o strada circulata doar de doi oameni

–         
pentru prietenii care cred mai mult in mine
decat cred eu si pentru lectia increderii in mine la care tot raman corijenta
oricat ma stradui sa iau nota mare

–         
pentru intalnirile intamplatoare si
surprinzatoare cu oameni dragi pe care nu i-ai mai vazut de mult timp

–         
pentru acei prieteni care se incapataneaza sa nu
lase distanta si timpul sa astearna prea mult praf peste prietenia noastra

–         
pentru colectia de cani, in mare parte construita
cu ajutorul oamenilor dragi care-mi cunosc nebunia si contribuie din greu la ea

–         
pentru toate locurile pe care le-am vizitat si
care mi-au transformat memoria intr-o valiza plina de timbre ca in ilustratiile
din almanahurile vechi

–         
pentru cartile citite care m-au ajutat sa vad
lucrurile dintr-o alta perspectiva

–         
pentru oamenii vazuti de cateva ori in viata dar
care mi s-au lipit  de suflet cu cel mai puternic lipici existent si pentru
mesajele de la ei pe care mi le-as tatua pe inima sa le port mereu cu mine si
sa nu le uit nici in viata asta si nici in cele care vor urma

–         
pentru bucuria cu care am vazut primul curcubeu
complet dupa o ploaie torentiala, dublu, intens care te face sa iesi afara si
sa cauti lepriconul de la capatul sau

–         
pentru ca stiu ca exista cineva care va rade
mereu cand va auzi Shrek, Dar de unde stii? si We will always have Dublin

–         
pentru familia in care am crescut cu ideea ca
Praga e cel mai frumos oras din lume si ca mai bine imi dau banii pe calatorii
(ca de cursuri au ei grija) si care oricat a dezaprobat unele decizii luate de
mine, m-a sustinut si n-a spus niciodata acele cuvinte pe care le uram cu totii:
“Ti-am spus eu (noi)”

–         
pentru zilele de nastere sarbatorite pe malul
marii in aprilie, asa cum mi-as dori sa fie toate 

pentru ca am gasit mesajul pe care sa mi-l tatuez pe incheietura mainii fara a-mi fi teama ca voi regreta vreodata

csi mai sunt multe altele ….si cu siguranta, in timp, vor fi mult mai multe

–