Bujorii inflorisera…corolele se rotunjisera, iar petalele formau nori ciclam pufosi deasupra si printre tulpinile si frunzele dese si verzi. Miroseau delicat a dulce, a vara si a vacanta linistita la umbra unei umbrele de unde poti vedea cum trec zilele si oamenii ca personaje din filme diferite. Fire ireale dar pline de viata dintr-un tablou incremenit in fata unei ferestre deschise prin care patrundeau de jos zgomotele lenese ale unei zile calde de duminica, lumina usor incetosata a unui soare care se pregateste de concediu si adierea mangaietoare a unui vant purtator de mesaje. In alta vaza, alte tulpini gingase de bujori copii, imbobociti si timizi care asteptau intai sa-si cunoasca spatiul si apoi sa se deschida ca niste cercuri pline de minuni. Se anuntau zile colorate si dulci ca trandafirii din zahar de pe torturile de nunta. In bucatarie si apoi in intreaga casa mirosea a prajituri si a rasfat. In cuptor se cocea incet bezeaua cu nuca macinata in timp ce pe arangaz se odihnea crema fierbinte de vanilie ai carei aburi dansau veseli si plini de entuziasm. Cativa fulgi negri de ciocolata isi asteptau cuminti randul pentru o imbratisare calda, constienti de transformarea lor din simple elemente in parte esentiala a unui miracol dulce. Pe parchetul stralucitor in lumina calda si somnoroasa a soarelui, stateau in dezordine pernele colorate in verde si portocaliu si cartile de retete de dulciuri deschise aleatoriu la diverse pagini si poze apetisante. Post-it-uri galbene sau roz marcau comentarii, retetele incercate, repetate sau doar tentante. Buchetul de floarea soarelui incremenit in vaza de carton superviza de la inaltime tot haosul vesel al unei pregatiri. Singura voce care se auzea era Julio Iglesias cantand Mal Acostumbrado in timp ce podeaua devenea repede un colt de plaja. Picioarele se afundau in nisip dansand pe ritmurile melodiei ce se auzea din boxele radioului. Undeva in spate, niste valuri obosite de calatorie si curioase de ce se intampla in alta parte, se apropiau soptind de tarm. Pana si vantul aducea adieri de alge si de sare. Picioarele continuau sa danseze de parca ar fi fost un singur trup pe acea plaja. Un singur om pe o plaja goala. Un stapan pe propria imaginatie. Doar oglinda inalta in care I se reflecta imaginea, era dovada ca in realitate plaja era doar o camera dezordonata si plina de culoare. Refuza sa oglindeasca valurile cu zambete albe, micile gramajoare de nisip stranse in jurul talpilor, scoicile trezite din somn si scoase la suprafata. Se incapatana sa prezinte peretii culoarea piersicii la inceput de vara, biblioteca umpluta pana la refuz cu carti, parfumurile si toate cutiile de cosmetice puse fara nicio logica una langa alta, ghivecele cu cactusi infloriti, cu o cala care se intindea spre norii de pe cer, cu un bonsai indragostit de povesti si de poezie, vazele pline de culoare si dezordinea de foi, poze, hartii decupate si carti deschise in cautarea inspiratiei. O bratara groasa turcoaz cu modele arabesti daramata din greseala de o miscare ampla a unei maini in zbor si oprita protector pe o tarta cu mere si caramel. Contrast de culori, texturi si materiale. In continuare, se auzea doar vocea lui Julio Iglesias. Galagia care strapungea linistea unei dimineti lenese de duminica. O melodie visatoare si un dans pentru doi executat de o singura persoana fara regrete sau tristete. Si apoi tacere. Tacerea intrerupta doar de glasurile unor pasari care se pregatesc deja de siesta, de vocile unor copii care se iau la intrecere care sa fie primul la leagane, de zgomotele provocate de obiecte grele scapate din greseala pe jos de vecinii neindemanatici. Se aseza jos pe o perna, isi lua langa ea carnetelul cu foi colorate, lua la intamplare o carte din teancul de jos, ii rasfoi cu atentie paginile pana alese ceva anume, studie instructiunile, nota cateva ingrediente pe o foaie alba desprinsa dintr-un cub care parea ca nu se mai termina, marca reteta si relua aceleasi gesturi, aceleasi actiuni. Un robotel care repeta la infinit doar cele cateva proceduri pe care I le-a programat creatorul. Stranse cu grija materialele, le aseza pe fiecare la locul sau stabilit cu mult timp inainte, fredonand: Sunt fetele furtuna care cobora luna pe pamant…. Si brusc, in locul haosului vesel si colorat care ocupa parchetul, camera se intoarse cu susul in jos. Se reflecta cu fiecare detaliu in suprafata stralucitoare. Doua lumi paralele separate de o linie invizibila. Ce se ascundea jos si ce se intampla sus? Unde era realitatea si unde iluzia? Pana si oglinda se plictisea acum in fata ordinii si a linistii care se asternea tot mai pregnant. Incerca sa gaseasca in memoria sa imaginea bucatii de plaja pe care refuzase sa o afiseze mai devreme, dar acum aceasta nu mai vroia sa fie gasita si prezentata. Deschise cartea pe care o lasase jos langa pat – semn ca era cea din care citea in acele zile: America fara etaje. Oare cum o fi America fara etaje? De fapt, cum arata America? Indeparta gandul cu un zambet, pe lista de calatorii erau multe alte destinatii inaintea Americii. Dar cartea era interesanta, amuzanta. Intotdeauna strainii surprind mai bine esenta locurilor si a lucrurilor fata de cei care le traiesc. Uneori se simtise ca o straina in propria viata si se intreba cand urma sa cunoasca proprietarul de drept al acestor intamplari. Dar atunci cand o intalnise, o surprinsese cat de mult ii semana persoana din fata, dar cat de putin o cunostea. Si de atunci se intalneau deseori cu o cana de ceai sau o carafa de limonada in fata oglinzii. Poarta deschisa intre doua lumi, gata sa faca oricand schimb macar pentru o perioada. Doar ca perspectiva de a face schimb nu mai era tentanta pentru nimeni. Deschise cartea. Bujorii miroseau a dulce si a minuni. Simtea cum somnul o cuprinde, cum fata e rasfatata de razele calde si jucause ale soarelui, cum vantul vrea sa-I spuna o poveste si se lasa in voia lor….
