un buchet de liliac mov intr-o vaza in fereastra si mirosul lui care cucerise intregul apartament. afara se auzea zgomotul picaturilor de ploaie ce loveau pervazul in caderea dinspre nori inspre pamant. doar ca, acum, cand privea afara vedea liliacul, ii simtea parfumul si evada intr-o gradina doar a ei. in spatele ferestrei era camera in care incepuse curatenia. facea ordine in bagajul de amintiri si incerca sa curete trecutul. pe parchet era deja o gramada de foi, de cursuri, de mape cu hartii, de post-it-uri colorate cu notite pe ele sau mesaje, pagini rupte din reviste, pixuri dezmembrate sau care nu mai scriau de ani, agrafe ruginite, conspecte ale cartilor citite in liceu, plicuri rupte, agende scrise doar pe jumatate sau altele pana pe ultima fila, semne de carte, carti de vizita cu date de contact expirate sau ale unor persoane de care nici nu-si mai aducea aminte, pioneze, felicitari din scoala generala, poze cu colturi indoite, referate din facultate, carcase de cd-uri goale, dischete care iesisera din uz cu mult timp in urma, stampile cu Pucca, mingi anti-stress, foi cu antet luate din hoteluri, diverse ambalaje de carton sau plastic, benzi din matase sau catifea care legasera candva cadouri, pungi, certificate de garantie expirate si multe altele. se mira unde incapusera atatea intr-un biet birou si de ce le pastrase atata timp. de unele uitase cu desavarsire, altele si acum ii provocau hohote de ras sau lacrimi. era insa timpul sa faca loc pentru alte amintiri, pentru alte suveniruri. colectia de zambete deja nu mai incapea in tava de pe birou, avea nevoie de un spatiu mai mare. de unele amintiri inca nu era pregatita sa se desparta, asa ca le-a asezat la loc in sertare. cu o foarfeca in mana, se indrepta spre teancul de reviste. le rasfoia in graba si stia exact la ce pagina sa se opreasca. foarfeca decupa necrutatoare si cu precizie contururi de pantofi, cercei, rochii, fuste, palarii, articole, sticle de parfum, poze cu destinatii care ii erau deja drage sau la care visa. si revistele se strangeau intr-un munte din ce in ce mai inalt. apoi trecu la cosmetice. arunca rand pe rand, sticle de parfum din care se evaporase si ultimul iz si pe care la pastra doar de frumusete, cutii de farduri pe care nu le folosise decat o data sau de cateva ori maximum, rimeluri, creme neincepute sau folosite doar pe jumatate si apoi uitate pe masuta. cand termina, camera era mult mai goala, mai linistita iar parfumul de liliac inflorit tot mai puternic…afara continua sa ploua si cerul era tot mai gri, dar floarea din fereastra acoperea totul…iar ea zambea. de acum incepeau noi povesti…
cald, soare puternic si un vant care adia doar pentru a misca valurile oceanului. o terasa la umbra, tocmai in varful falezei, d eunde se vedea plaja si linia unde cerul si oceanul se sarutau. doua prietene stateau la o masa, cu paharele de limonada langa ele. borurile largi ale palariilor de plaja -una colorata si una simpla de paie – le ascundeau ochii. amandoua citeau aceeasi revista, dar fiecare in stilul ei -una cufundata in lectura aproape conspectand articolele, iar alta rasfoind paginile, studiind reclamele si incepand lectura de la horoscop. amandoua erau bronzate, iar pe picioare aveau urme de nisip si de sare, dar niciuna nu era deranjata de acest lucru. sandalele stateau langa scaune, iar talpile lor erau lipite de cimentul cald. din cand in cand cele doua prietene ridicau privirea din revista, sorbeau din limonada, schimbau cateva cuvinte si invariabil radeau, apoi mai mancau ceva din farfuria plina de fructe pe care un chelner o asezase pe masa in incercarea esuata de a le distrage atentia. nu reusise sa obtina decat un multumesc, un zambet larg si imediat doi ochi verzi si doi ochi caprui s-au intors la revistele si la conversatiile lor. ultima bucata de ananas, ultima picatura de limonada, revistele inchise si asezate in cosurile de plaja, cele doua prietene se ridica linistit de la masa, isi iau sandalele pe care nu le incalta si pornesc inapoi spre plaja la fel cum au venit – cu palariile care le ascund ochii, cu zambete largi si hohote de ras…pentru ele lumea se reducea la nisip, ocean si cateva zile evadare insorita din orase prafuite…
o dimineata mai calda decat in alte zile dar totusi friguroasa fata de cum si-ar fi dorit ea. se bucura ca macar nu mai ploua. se imbraca repede cu blugii, tricoul si hanoracul pe care le avea pregatite de seara. inainte sa iasa din casa, lua de pe masa o punga si fugi in graba pe usa. pe strada mergea cu pasi mari si repezi. nu vroia sa intarzie mai mult decat o facuse deja. dormise mai mult in acea dimineata si stia ca asta nu era o scuza pentru cei care o asteptau. in fata unui mic port cu barci, facu dreapta pe o alee ingusta, cobori -mai mult sari- cele 10 trepte si ajunse la malul canalului. ei erau acolo si o priveau cu ochi mari nerabdatori. doua familii de lebede si rate alaturi de puii lor care tocmai revenisera din turneul de explorare a malurilor, barcilor si a teritoriilor necunoscute. cand o vazura, toti se apropiara de ea si incepura sa bata din aripi si sa faca galagie. ea scoase din punga bunatatile pe care le adusese pentru ei si incepu sa povesteasca…ei erau familia de care avea grija de cand se mutase in orasul acela strain…se gandea sa mai adopte si cativa pelicani…
seara devenea tot mai adanca, intunericul era tot mai negru, luminile se aprindeau rand pe rand si creeau o atmosfera de veselie in jur. pe strazi oamenii mergeau grabiti sau se plimbau relaxati, masinile se opreau la semafoare sau trecea grabite spre destinatii necunoscute de cei doi. ei doi mergeau tinandu-se de mana. incercau sa exploreze ceva nou in orasul lor. vedeau copacii inverziti, iarba, florile si toti acei turisti care colorau viata si populau arterele si parcurile. se indepartara de strazile principale, de aglomeratie, de zgomotele de voci, de amalgamul de limbi straine pe care le auzeau in jur. cautau liniste si izolare. locuri in care sa fie doar ei si doar povestea lor. pe o straduta pustie, unde singurii oameni erau in restaurante sau in case, au gasit exact ce cautau…si intre doua contururi de copaci, Turnul Eiffel isi incepu jocul de lumini. se oprira amandoi si-l urmarira cu ochi mari de copii, cu zambete largi de bucurie si cu exclamatii de uimire. si luminile se aprindeau, se stingeau, clipeau, se jucau, iar ei priveau fascinati spectacolul dat parca special pentru ei doi. mai repede decat si-ar fi dorit, Turnul isi opri luminile si reveni acelasi simbol de fier pe care-l vedeau zilnic. cei doi si-au zambit, s-au privit, si-au strans mai tare mainile si au continuat plimbarea…acel joc fascinat de lumini era chiar povestea lor de dragoste…
aceeasi zi de duminica…in universuri paralele…