ferestrele vitrine de povesti

desi sosise primavara (sau cel putin, asta isi dorea ea), seara venea repede si trist. cu vant si frig si miros de zapada alungata de pe creste.
pe strada era pustiu si liniste, prea liniste pentru dorintele ei. ar fi vrut sa fie zgomot, sa-i acopere gandurile, sa nu mai auda vocile care-i adresau intrebari obsedante, sa nu-i mai rasune in urechi aceleasi melodii pe care le asculta de saptamani intregi, sa nu se mai gandeasca la ideile care divagau mult si lung si apoi reveneau in acelasi punct fix. dar era prea liniste si auzea clar vacarmul din mintea ei.
ar fi vrut sa fie soare puternic care sa topeasca toate imaginile din trecut care i se derulau la nesfarsit in fata ochilor, gesturi intrerupte, scene frante, un camp de lupta pe care erau imprastiate ramasitele unor papusi si jucarii dezmembrate. dar era intuneric si se ghida dupa luminile stalpilor de electricitate si ale ferestrelor de la parter.
trecea pe langa ferestre cu grilaje din fier alb care protejau impotriva hotilor sau erau mai mult o protectie menita sa linisteasca teama vreunui locuitor al casei. geamuri simple care erau singura linie despartitoare intre afara si inauntru. perdele albe cu modele complicate din dantela, din materiale aspre si care stateau scortoase precum gulerele apretate purtate de nobilime la curtea regala spaniola. sau perdele simple, fine la atingere, usoare opere de arta tesute din fire paianjen, umbre subtiri ce incearca sa ascunda de ochii curiosi ai strazii, vieti ce vor sa ramana anonime.
lumina puternica, Pink Martini cantand dintr-o camera cu atata putere incat trecatorii ar fi jurat ca se afla chiar langa scena de unde formatia sustine recitalul (dar singurul trecator era ea), hohote de ras, cuvinte rostite tare parca pentru a acoperi rasul celorlalti, siluete care dansau sau care se miscau cu rapiditate dintr-un punct in altul al camerei, zgomote de sticle care se ciocnesc, de lichide care sunt turnate in pahare, de furculite scapate pe jos si senzatia ca pentru acei cativa norocosi lumea s-a oprit in loc si timp si in afara de petrecerea lor nu mai exista altceva.
intuneric, liniste si frig, un apartament gol. probabil locuitorii sunt plecati in vizita sau in vacanta intr-o tara in care a sosit deja vara sau poate nu au mai trecut pe acolo de ani de zile, iar peretii nu adapostesc decat podele goale sau mobile imbatranite acoperite de cenusiul firelor de praf tot mai grele si mai aglomerate. o poveste intrerupta poate fara posibilitatea unui final sau cu un sfarsit atat de comun incat nici nu mai merita pomenit.
doua papusi din cauciuc cu fete stranii si ochi mari rotunzi si negri ce par jucariile unor vraci nebuni din triburi izolate si ascunse in padurile de la capatul lumii. un vis de copilarie spulberat, o poveste fara zane si personaje fantastice, fara speranta, fara palate din turta dulce, fara culori si creioane de colorat. o liniste apasatoare care nu te lasa sa pui intrebari sau sa ridici valul de pe anii tabu ai unui personaj imbatranit inainte de a deveni matur.
jardiniere in care vara ar fi muscate rosii sau mov inflorite, obloane grele din lemn inchise acum si prin ale caror imbinari ieseau cateva raze subtiri de lumina. oameni care se baricadau in case impotriva frigului si a cenusiului care domneste pana cand infloresc copacii, fiinte care se deschid si urmeaza soarele, iar la intuneric se retrag intr-un spatiu sacru si plin de culori in care nimic din impuritatea de afara nu poate patrunde.
ghivece cu flori ce se aduna toate pe pervazul ferestrei, iar printre frunzele lor, o pisica galben-cenusiu batrana si grasa si-a gasit un loc de unde priveste zborul fara sens al pasarilor si unde doarmne nederanjata de niciun zgomot. singura lumina este cea a televizorului care transmite stirile asezat frumos pe masa acoperita cu un mileu cu model complicat aflat in familie de peste 50 de ani. bibelourile asculta stirile si asteapta cuminti programul de desene animate, stand fiecare pe acelasi loc ca in prima zi in care au sosit in casa. fotoliile acoperite de cuverturi brodate din catifea si cu ciucuri atarnand pe margini pe care pisica adora sa ii zmotoceasca. si acelasi miros al compotului de gutui si acelasi gust al painii cu unt si gem de prune.
lumina palida a unor lumanari ale caror flacari danseaza tandru pe ecranul format de peretii apartamentului. o poveste de dragoste departe de zgomotul nebun al realitatii, protejata de un geam transformat in oglinda ce reflecta luminile altor ferestre si propria fata a vreunui curios indiscret.
intuneric din nou si apoi agitatia bulevardului, lumini puternice de la magazine si cafenele, rotile masinilor trecand pe piatra cubica, usile deschizandu-se sin inchizandu-se cu zgomot, claxoane, voci puternice, muzica, trecatori grabiti sau care se plimba linistit, cupluri sau adolescenti grabiti.
si in toata aceasta agitatie auzi linistea…linistea din mintea ei.

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *