Anul trecut Adeluta mea mi-a vorbit atat de frumos despre filmul Julie si Julia, incat de-abia am asteptat sa-l vizionez. Recunosc ca-mi place mult de Meryl Streep si de Stanley Tucci si ca m-am indragostit de inelul pe care-l poarta in acest film. Am simtit si un usor sentiment de frustrare: faceau gatitul sa para atat de simplu si ma gandeam de ce unii oameni pot sa fac asta si eu sunt un dezastru ambulant in bucatarie si ar trebui sa mi se interzica accesul. Ce-ti trebuie pentru a putea sa faci si tu prajituri delicioase sau mancaruri apetisante? Simplu: talent, placere si rabdare. Dar spun aceste lucruri la distanta de cateva luni bune. La momentul la care am vazut filmul am spus: e nevoie de talent, eu nu-l am deci mai bine evit zona bucatariei. Si cu asta am transat simplu problema si am eliminat sentimentul de frustrare.
In vara cand am inceput blogul, Ade m-a intrebat daca nu m-am inspirit macar un pic din Julie si Julia. Atunci am raspuns convins: nu! Sambata seara am revazut filmul, cu si mai multa placere decat prima data. Acum aveam si cateva experiente prin bucatarie cele mai multe soldate cu laude si aplauze. La final mi-am dat seama ca totusi pentru blog m-am inspirat un pic din film. Adevarul este ca in anumite momente din viata, cand ne simtim un pic pierduti sau cand realitatea nu este exact cum am vrea noi sa fie, avem nevoie de un colac de salvare, de ceva care sa ne tin ape linia de plutire. Pentru Julie acest colac de salvare a fost cartea de bucate si un model in viata: Julia Child. Pentru mine, blogul a fost modul in care am putut sa-mi comunic starile, frustrarile, trairile, sperand ca daca le constientizez, daca le rostesc voi fi in stare sa le infrunt, sa ma lupt cu ele. In mare parte asa a fost. Doar ca alaturi de lupta cu frustratrile, cu tristetea si cu multe alte lucruri negative am descoperit placerea de a scrie, dorinta de a-mi transpune povestile din minte pe hartie, nerabdarea de a ajunge mai repede in fata monitorului si de a-mi lasa libera imaginatia. Si blogul a devenit mai mult decat un colac de salvare, mai mult decat o saltea care sa ma tina la suprafata, m-a ajutat sa ma redescopar, sa-mi imping limitele mai departe, tot mai departe, mi-a dat un scop si mi-a deschis ochii asupra a ceea ce vreau sa fac in viata.
mi-am amintit de ce am urmat cursurile Facultatii de Litere si am inceput sa rad de modul prostesc in care m-am negat pe mine ani de zile, alergand dupa himere si flori de cactus in desert. Eu nu cred in drumuri care nu duc nicaieri, asa ca drumul meu pana aici n-a fost un drum prin pustiu si m-a adus in acest punct la momentul potrivit. La momentul in care am putut sa vad cu adevarat ce vreau.
Mai socanta decat aceasta redescoperire a unei pasiuni si a unui talent, a fost insa descoperirea pasiunii cu care fac prajituri. Si mai ales faptul ca ies delicioase. Asa ca, precum Julie mi-am gasit si eu o sursa de inspiratie, de fapt doua: briosele dupa retetele lui Bob si 365 de deserturi pentru fiecare zi a anului. Mi-ar placea ca si pentru mine fiecare reteta sa fie o certitudine, insa fiind inca un novice in tainele prajituritului de-abia acum invat iar retetele prezinta multe necunoscute. Dar totul se invata, pana si Julia Child era un pic neindemanatica la inceput, asa ca nu-mi pierd deloc increderea. Mai ales ca am un sustinator infocat in persoana tatalui meu, mama e maestra in arta gatitului (deci sper si talentul sa fie genetic), invat foarte repede, retetele sunt foarte detaliate iar timp am suficient (doar am tot timpul din lume). In plus, pentru a ma ambitiona si mai mult, voi chema la degustari prietenii si familia (slava Domnului ca sunt amatori de dulciuri). Proiectul meu se numeste Le paradis sucré (in ton cu lectiile de franceza) si-si propune cate o productie saptamanala. Pentru finalul lui februarie am o proba de foc: cheesecake. Cum il fac pentru ziua mamei mele, trebuie sa ma ridic la nivelul maestrului, asa ca pana atunci am program intensiv de training.
Nu vreau sa demonstrez nimanui nimic, nu sunt la concurenta cu nimeni, incerc doar sa fac weekendul mai dulce, sa creez un colt de paradis. Un paradis al meu in care rezultatul este vizibil repede, in care pun pasiune si in care finalul este mereu surprinzator si delicios.
Si candva, visul de a avea propria brioserie nu va mai fi doar un vis…pana atunci, caut o noua prajitura pentru acest week-end.