Ma pregateam sa scriu, in cele din urma, jurnalul de recunostinta pentru luna februarie – o luna fabuloasa. Doar ca, intre timp, ne-a lovit un tsunami de panica, incertitudine si informatii din care nu stii ce sa alegi.
Eu ma numar printre norocosi. Firma la care lucrez a luat rapid masuri si ne-a permis sa lucram de acasa la scurt timp dupa ce situatia a inceput sa se inflameze. Locuiesc in Popesti, ultimul bloc la strada, am un camp in fata balconului – momentan se contruieste de zor, insa inca miroase a pamant si a primavara. In complex avem spatiu verde si au inflorit copacii. Ii mai admir de la fereastra sau cand ies sa duc gunoiul.
Am un Shop&Go aproape si inca se mai gasesc lucruri – laptele meu fara lactoza pare sa fie suficient, painea fara gluten lipseste cu desavarsire insa. Refuz sa imi blochez frigiderul si dulapurile cu stocuri de diverse alimente, insa mi-am cumparat cateva cutii de inghetata (mini-inghetate pe bat cu ciocolata Ruby Red de la Magnum – ca suntem fancy si pe vremuri de restriste).
Suna ciudat dar, in aceasta izolare, ma simt foarte bine eu cu mine. Sunt mult mai conectata cu mine, nu ma mai pot ascunde de starile si emotiile mele, nu mai e nevoie sa port masti sau sa joc roluri – sunt doar eu cu mine. Vorbesc mai des cu prietenii la telefon sau pe whatsapp, citesc mai mult, profit la maximum de abonamentul la Netflix (acum ca din dormitor pana la birou fac 30 de secunde imi pot permite sa ma culc mai tarziu si sa ma trezesc la fel). Acum ca sunt singura in birou nu conteaza ca lucrez in pijama. Folosesc insa in continuare zilnic serumul anti-rid, crema de fata si apa micelara pentru demachiere.
Intr-un moment de introspectie am realizat cat de mult ne schimba perspectiva asupra vietii aceasta situatie si m-am gandit la lucrurile pentru care sunt recunoscatoare in aceste momente:
- Pot sa lucrez de acasa. Am posibilitatea de a nu iesi din casa decat in situatii urgente. Si am de gand sa profit la maximum de aceasta posibilitate. Nu in ideea de a ma proteja pe mine ci de a ne proteja reciproc. E un act de responsabilitate sa te feresti si sa ii feresti pe altii. Sistemul medical romanesc e la pamant (noroc ca avem medici buni, ca altfel ar fi vai de noi) si cat de curand va fi depasit. Suntem pe cont propriu si singura noastra solutie este sa ne protejam unii pe altii.
- Am fost la concertul Mariza pe 7 martie. Pe 8 martie s-au anulat evenimentele mai mari de 1000 de persoane. Pe 8 martie am iesit in oras cu cateva prietene. Ne-am sarbatorit si am reusit sa mai petrecem un pic de timp impreuna. De pe 10 martie lucrurile au luat-o la vale rapid. Am scapat ca prin minune sau sunt bomba biologica? Nu stiu. Voi afla curand.
- Viata e ca o ruleta ruseasca. Nu poti controla nimic din exteriorul tau. Nu stii cand se poate intampla orice, cand lucrurile pot lua o turnura total imprevizibila. Asa ca, poate n-ar strica, din cand in cand (sau mult mai des) sa apreciem ce avem, libertatea de miscare, de exprimare si sa ne bucuram ca suntem sanatosi si in viata. Sa respiram adanc, sa constientizam tot ce e in jurul nostru si sa fim recunoscatori.
- Prima calatorie din acest an a fost in Italia. Daca nu stiti inca, eu ador Italia. Cu siguranta, in alta viata am locuit acolo, altfel nu imi explic cum simt ca am radacini in acel loc si cum infloresc de fiecare data cand vizitez aceasta tara. Am stat la o pensiune intr-o livada de lamai si portocali, dimineata meditam pe terasa cu Etna intr-o parte si marea in alta, am vazut cum Etna arunca lava si un apus senzational cand soarele cobora chiar in vulcan, am baut prosecco cu capuccino la 11 dimineata la o terasa in bataia soarelui alaturi de inca 10 oameni carora ideea mea li s-a parut geniala. De-abia astept sa treaca toata nebunia asta si sa pot sa ma intorc in Italia.
- Daca ar fi sa intru in carantina pentru o luna de zile am nevoie de foarte putine lucruri. Cosmetice am cat pentru un an intreg (Slava Domnului ca sunt harciog atunci cand vine vorba de geluri de dus, creme si altele), teancul de carti de citit ramase restante de vreo doi ani se va micsora rapid, ceaiuri verzi si negre am – noroc cu cadourile de la prieteni. Shake-uri proteice am suficiente in dulap – nu fac foamea si o sa ajung si slim fit – am nevoie doar de un pic de mobilizare (sau de forta majora, se pare).
- Port prin casa fascinatoarele de la Fandacsia si cerceii lungi pe care nu i-am mai scos din cutii de luni de zile. Cu o cana de cafea sau ceai si o carte buna, astfel de mici rasfaturi fac ziua mai frumoasa.
- Am momente in care mi-e frica de tot ce e mai rau, cand ma las cuprinsa de scenarita si vad lucrurile in negru. Dar apoi realizez ca nu pot controla ce se intampla, e mai presus de mine. Tot ce pot face este sa controlez modul in care reactionez la ce se intampla. E normala frica, ea ne tine in viata, insa nu ii dau voie sa ma controleze. Sunt atatea scenarii posibile incat daca te gandesti la toate, iti pierzi mintile definitiv. Pana la urma che sera, sera…
Acum, ca mi-am inceput ziua cu o cana de cafea buna, cu vorbit la telefon cu doua prietene si cu scris pe blog setarea e clar pe pozitiv si optimism.
Sa ne auzim cu bine si curand. Promit sa scriu mai des
