Life is uncertain, eat dessert first

Cand in casa miroase a biscuiti cu portocale si ulei esential, iar televizorul e pornic, ca de obicei, pe tvPaprika, incepe sa dospeasca bine si un text despre prajituri.

De mica, am avut o relatie speciala cu dulciurile. Le-am iubit si le-am mancat. Dulciuri facute in casa de mama si bunica, arome si gusturi clasice dar pline de savoare. Mai tarziu am descoperit ciocolata si a fost o poveste de dragoste cu greutate. Pentru ca toate dulciurile, in timp, mi-au sporit greutatea corporala.

Pentru ca dulciurile erau primele la care apelam cand eram stresata, suparata sau trista. Si ele ma consolau, ca doar imi erau prieteni buni, care nu ma lasau la greu. Si reveneam mereu la ei. Pana cand, brusc, am inteles ca dulciurile imi erau prietenii de vreme rea. Prietenii la care apelam doar pentru un pansament, nu pentru a cauta raspunsuri sau sfaturi. Nu imi amintesc gustul tuturor acelor biscuiti mancati la nervi sau al tabletelor de ciocolata infulecate in momentele de tristete sau al altor produse dulci spre care alergam. Si ce prietenie e aceea in care nu-ti aduci aminte de numele sau fetele prietenilor?

In schimb imi aduc aminte de gustul Pasteis de Belem din Lisabona, de mirosul de vanilie si discret de scortisoara care domnea in patiserie, de Ispahan de la LaDuree si de minunatii macarons ai lui Pierre Herme, de Opera de la Fauchon savurate cu Diana, de gelato de fistic din Amalfi, de torta caprese si de delizia al limone din Positano, de gogosile simple pregatite de maia, de vafele de la Cernavoda facute de doamna Bratu, de crema de zahar ars a mamei, de bomboanele de ciocolata cu sfecla si sirop de trandafir ale socolatierului Razvan si de multe altele. Dar, mai mult decat de gustul dulciurilor, imi aduc aminte de momente si de oameni. De momentele in care le-am descoperit si de oamenii in compania carora m-am bucurat de ele sau de pasiunea si bucuria celor care le pregateau.

Si, de atunci, dulciurile mi-au devenit prieteni de vreme buna. Prietenii cu care savurez bucurii si cu care aduc zambete si bucurie altora. Prietenii care imi deschid usi spre alti oameni si spre alte momente.

Si cand dulciurile iti sunt prieteni de vreme buna, nu conteaza cantitatea ci calitatea, gustul, emotiile pe care ti le produc si oamenii cu care le imparti.

Pentru ca, dulciurile sunt, de fapt, povesti. Povesti care se depun pe suflet sau pe corp. E alegerea noastra unde le lasam sa se depuna.

Posibil sa va placa si ...

1 Comment

  1. Raaaalu, mi-am amintit acum de primele scovergi cu gem mancate pentru prima data la o prietena de-a mamei acasa.:)
    Aluneci printre cuvinte tragand cu ele emotii si sentimente prin urechea acului. Esti absolut minunata cu tot cu biscuitii cu care ne intampini cu orice eveniment! <3<3<3 MIau!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *