Postarea despre august vine mai tarziu nu din lene ci pentru ca nu am fost si nici nu sunt pregatita pentru septembrie si pentru toamna. Desi, recunosc, ca am simtit ca vine toamna de acum cateva saptamani, august a fost o luna calda si frumoasa, ca o excursie in Italia, asa ca dupa 31 au refuzat sa accept ca vine septembrie si am transformat zilele in 32,33,34 si 35 august, sperand sa prelungesc un pic dulceata verii. Doar ca septembrie a inceput in forta si ma forteaza sa accept data din calendar…plus se anunta o luna calduroasa, asa ca ma bucur inca de vara.
Dar sa revenim la august si la motivele de recunostinta.
Queer Eye a devenit my guilty pleasure. Am devorat doua sezoane in maxim o saptamana si astept cu nerabdare sezonul 3 (care apare in 2019). In fiecare dimineata cand ma imbrac ma intreb: Ce ar spune Tan despre tinuta asta?, cand ma gandesc la mobilierul pe care il mai am de facut pentru casa imi amintesc de Bobby si de recomandarile lui privind functionalitatea. Antoni este preferatul meu iar modul in care trateaza mancarea si gatitul este exact pe sufletul meu – simplitate, usurinta si atentie pe gust. Ii iubesc dezinvoltura lui Karamo si modul cum reuseste sa vada prin persoanele cu care lucreaza iar de Jonathan si de modul in care iti spune cat de important e modul cum arati si cum te pui in valoare nu ai cum sa nu te indragostesti. Ideea serialului este sa scoata in evidenta asemanarile dintre oameni nu deosebirile si ca grija pentru tine inseamna, de fapt, respect fata de tine. Este uimitor ce transformari poate genera in noi un pic de grija fata de noi insine – fata de corpul nostru, de pasiunile noastre. Recomand Queer Eye oricui are abonament la Netflix iar daca nu aveti merita sa va faceti.
Iubeste si fii iubit(a) de Domnica Petrovai. De anul trecut am inceput sa citesc cu aviditate carti despre cuplu, despre relatii care mi-au deschis ochii si m-au ajutat sa evoluez. Toate cartile citite sunt, insa, ale unor autori straini care provin din culturii si medii diferite mult de Romania. Cartea Domnicai este diferita. In primul rand pentru ca vine cu perspectiva si experienta mediului nostru, a unei parti din copilarie petrecuta sub comunism, incat te regasesti. E acel peisaj prea cunoscut cu care inca ne razboim sau incercam sa facem pace. Ideea esentiala a cartii, din punctul meu de vedere, este aceea ca partenerul de cuplu este oglinda ta. El iti oglindeste tot ce mai ai de rezolvat la tine. Iar pentru a lucra la relatia dintre voi doi, e important sa lucrezi tu cu tine si sa realizezi cu ce vii din trecut si ce tipare ai de vindecat si modificat. Ce m-a impresionat cel mai mult, insa, este ideea ca ne datoram evolutia noastra ca persoane si ca partener intr-o relatie nu doar noua si partenerului nostru ci copiilor nostri. Pentru ca, mai mult decat vrem sa recunoastem, copiii preiau din comportamentele din familie.
In august, multe situatii si persoane mi-au apasat butoanele ca intr-un sir de teste de functionare sau de rezistenta la socuri. Spre marea mea surpriza si incantare (si spun asta cu mandrie) multe din butoane nu s-au miscat din loc iar altele (care acum ceva timp ar fi provocat tragedii) nu s-au dus pana la capat, ci s-au oprit undeva suspendate in aer. M-am bucurat de fiecare progres, oricat de mic. M-am bucurat si de butoanele care au mers pana la maxim, pentru ca imi spun unde mai am de lucru. Dar cand butonul rusinii si cel al vinei par intepenite in sus, poti sa dai petrecere. Si daca am putut sa trec peste, ba chiar sa povestesc tuturor printre hohote de ras cum am reusit sa cad de pe banda de alergat intr-un club de fite, fiind inconjurata doar de persoane super fit, exact ca in filmuletele comice de pe youtube, cred ca am parcurs un drum lung. Adevarul este ca am avut o cazatura super haioasa. Mai am inca jumatate de picior un pic vanat, dar asta nu inseamna ca nu m-am mai urcat pe banda. Doar ca acum sunt mai atenta ce butoane apas (si mai zic si Doamne-ajuta sa nu cad atunci cand ma urc).
Atunci cand butoanele au luat-o in jos, au existat langa mine oameni care m-au sustinut si mi-au dat forta sa rezist si sa nu le las sa se duca pana la punctul maxim. Oameni cu care am putut sa vorbesc fara sa le povestesc ce se intampla, dar care cu o gluma sau doar cu prezenta lor mi-au inseninat ziua. Oameni care au fost raze de soare indiferent de cat de intunecat parea orizontul si care m-au ajutat sa vad lumina si din mine. Si lor le multumesc si le sunt recunoscatoare. Iar pentru astfel de oameni si gesturi, un multumesc si o palma in dreptul inimii spune tot. Sper sa aveti in jurul vostru astfel de oameni. Si mai sper sa fiti si voi astfel de oameni. Dar si mai mult imi doresc sa fiu eu un astfel de om.
Pentru mine vara inseamna gelato si lamai. Iar Adeluta mea magica mi-a facut cele mai frumoase brose cu inghetate si lamai. Sunt atat de frumoase incat par reale si iti vine sa le mananci. Daca o sa ma vedeti si in plina iarna cu o brosa cu trei cupe in culorile steagului Italiei sa stiti ca in mintea mea e soare si ca mi-e tare dor de Italia.
Dolce &Gabbana Light Blue Italian Zest este noul meu parfum preferat. Miroase a coaja de lamaie proaspat rasa si imi aminteste de plantatiile de lamai de pe coasta Amalfitana, cu cerul care se scufunda in mare. De fiecare data cand il folosesc, ma simt ca intr-un laborator unde se prepara prajituri pe baza de lamaie si ma simt ca in raiul dulciurilor si ca intr-o continua vacanta. Parca ma si vad conducand un Fiat 500 bej.
Cei din jur vad in noi ceea ce ne transmitem si ne iau in serios atat cat ne luam si noi. Sunt putini cei care vad in noi dincolo de aparente si intuiesc in noi un potential pe care nu il vedem sau de care ne temem. Uneori suntem norocosi sa avem parte de astfel de oameni, dar alteori nu si nici nu ar trebui sa ne bazam pe faptul ca va fi cineva care va descoperi in noi ceva ce nu stiam ca exista. M-am complacut ani de zile in rolul de victima sau in cel de tanara speranta si adevarul este ca de-abia cand am iesit din ele, cand am inceput sa imi iau in serios pasiunile si sa caut in mine ceea ce altii imi spusesera ca exista, cei din jur au inceput sa ma vada. Dar, mai important decat cum ma vad cei din jur, este cum am inceput sa ma vad eu si cat de serios ma iau eu de acum. Iar seriozitatea nu vine din “candva”, “mda”, “o sa vad” ci din ceea ce faci. Iti multumesc Beti ca m-ai ajutat sa constientizez cat de in serios trebuie sa ma iau eu pe mine in primul rand pentru ca si cei din jur sa ma vada la fel.
Mai am multe lucruri pentru care sunt recunoscatoare in luna august – cateva apusuri senzationale la Linea, intalniri cu oamenii dragi, zile de relaxare, carti citite, cafele savurate dimineata, plimbarile cu Sirun, Diana, o revedere neconventionala cu sucuri de la Shop&go si stat pe bancute in parc in loc sa mergem intr-o cafenea, floarea mea de hartie de pe balcon inflorita si altele.
Sa avem o toamna calda si colorata si multe motive de recunostinta!