Ultimele doua luni au fost un vartej de evenimente, emotii, vesti si constientizari – unele mai faine, altele mai dure, dar le-am primit pe toate asa cum au venit.
Pana sa ma dumiresc eu ca a trecut februarie a inceput martie in forta asa ca de data asta recunostinta vine pentru doua luni.
1. Concertul Marizei – o urmaresc pe Mariza de ani buni si cred ca am ratat doar un concert din cele sustinute de ea in Bucuresti. De fiecare data este o placer si o bucurie sa o asculti live. De fiecare data ma uimeste cum isi pune sufletul pe tava in fata noastra, cum vocea ei reuseste sa imi patrunda in suflet si sa imi rasune in minte si in inima luni intregi dupa concert.
2. Concertul Beethoven de la Sala Radio – pentru mine este o corvoada sa merg undeva singura, asa ca atunci cand am primit cadou biletul la acest concert pe de-o parte eram fericita pe de alta uram ideea ca va trebui sa merg singura. Insa, nu numai ca acest concert a fost extraordinar, dar m-am si simtit foarte bine eu cu mine. Iar bonusul a fost plimbarea pe jos de la Izvor la Sala Radio in care am admirat pomii infloriti si am stat cateva minute bune in fata a 3 magnolii inflorite.
3. Oamenii din jurul meu. In luna februarie am fost intr-o semi-hibernare, insa in martie, de la primele raze de soare mai calduroase, am fost ca un ghiocel dornic de socializare. Am iesit in oras cu prietenii in locurile noastre preferate, am descoperit cartofii prajiti de la Energiea (best in town), ne-am bucurat de vestile bune, am tinut pumnii stransi pentru reusite, ne-am povestit suparari, nervi si ne-am incurajat reciproc. Sunt recunoscatoare pentru oamenii din jurul meu! Cu adevarat recunoscatoare!
4. Atomic Habits – o carte minunata despre puterea micilor pasi si a micilor schimbari pentru a-ti crea obiceiuri noi. De multe ori nu punem pret pe micile schimbari, pe pasii aceia mici care conduc spre marile schimbari, spre persoana care doresti sa devii. E cartea care m-a determinat chiar sa fac pasi mici spre ceea ce imi doresc.
5. Iubirea ca o teapa – eeeeiii, am ajuns sa ma bucur si sa apreciez cartile care spun adevaruri mai putin frumoase, adevaruri pe care le cunoastem dar ne e teama sa le recunoastem si sa le constientizam. Imi plac astfel de carti care ma forteaza sa ma analizez, sa imi pun sub lupa tipare, comportamente, sa ma privesc in oglinda si care ma ajuta sa evoluez. Iar Iubirea ca o teapa este o astfel de carte. Surprinzator nici nu are gustul amar al adevarurilor dure.
6. Queer Eye – nu cred ca mai este un secret pentru cineva cat de mult imi place reality-showul Queer Eye. Am devorat primele 2 serii iar in martie cand a aparut cea de-a treia, in 3 seri am vazut-o deja de 2 ori. Cel mai mult imi place ca transformarile nu sunt doar fizice ci si psihice. De cele mai multe ori cand simtim nevoia de o schimbare, lucram la aspectul fizic si doar putin la psihic, la lucrurile pe care la taram cu noi, la ceea ce ne blocheaza si la zidurile pe care le construim in jurul nostru. Queer Eye tocmai la asta lucreaza mai mult, la ce ne tine pe loc, la infruntarea fricilor. Si recunosc ca am invatat din acest reality show mai mult despre iubirea si respectul de sine decat am invatat din carti sau experiente.
7. Frankie si Grace – un serial despre adaptare la neprevazut, la surprizele nu tocmai placute ale vietii, despre acceptare si iubire neconditionata dar, mai ales, despre prietenie. Este despre prietenie neasteptata, despre certuri, momente in care te enerveaza cel de langa tine dar, mai ales, despre sustinere neconditionata si despre o legatura mai puternica decat orice cearta.
8. Au revenit livezile – a venit primavara. Au inflorit pomii, au inverzit copacii si gradinile. Sunt zilele mai lungi, e mai mult soare, e cerul mai senin. Miroase in jur a pamant proaspat si a verde. Si odata cu primavara am iesit si eu din hibernare.
Multumesc pentru aceste 2 luni furtunoase care m-au invatat multe despre mine si cei din jur. Astept sa fiu surprinsa de aprilie.
Si la final o melodie care sa ne bucure de primavara