Martie a fost un roller-coaster pe cea mai inalta viteja si nici nu am realizat cand s-a terminat cursa. Azi spre finalul zilei am realizat cu uimire ca e 1 aprilie, ca a inceput o noua luna. Iar eu nici nu am simtit-o pe cea care a trecut.
Daca in februarie totul se simtea ca Mai stai o tura, in martie energia a fost Ia-o si pe-asta. A fost o luna plina. Plina de zgomot, de agitatie, de intalniri, de oameni, de primavara si de iarna, de schimbari bruste, de amanari, de anulari, de reconfigurari. A fost un exercitiu de flexibilitate. Dar a fost si o luna in care m-am lasat prinsa in povestile altora si in care am uitat de propriile povesti sau le-am trecut in planuri secunde. Noroc cu persoanele care m-au tras de maneca.
Si cum e deja tarziu pe 1 aprilie, si deja mi-am setat un obiectiv pentru aceasta luna, aman restul lucrurile pe care le am de finalizat azi si imi scriu motivele de recunostinta pentru inca o luna incheiata.
Schimbarea este singura constanta in viata. Acest mesaj a fost atat de puternic in martie, incat era imposibil de ignorat. Planurile s-au modificat, anulat, reconfigurat intr-un ritm ametitor si fara motive usor de inteles sau acceptat si, intotdeauna, dar absolut, intotdeauna, brusc. Si emotiile au fluctuat mai ceva ca temperaturile din aceasta luna. Dar la final de luna, sunt inca pe linia de plutire, mi-am acceptat momentele mai putin bune dar si pe cele extraordinare.
Activitatea culturala intensa. Cand iti propui la inceput de an sa vezi cat mai multe piese de teatru, spectacole de opera, sa mergi la concerte faine, te intrebi oare o sa reusesc? Ei bine, in martie am bifat mai multe activitati culturale decat in tot 2017. Nu au fost toate extraordinare, insa orice spectacol care nu mi-a placut m-a invatat ceva, despre gusturile mele, despre ce locuri sa aleg data viitoare, despre actori, despre documentarea dinainte si despre feeling. Si, mai ales, m-a invatat sa fiu mai atenta in viitoarele alegeri.
Oamenii din jur. Am reusit sa ma vad cu Elena deja a doua oara, ceea ce e peste media anilor trecuti. Cu Adela m-am vazut de mai multe ori decat in ultimii 3 ani si tot ei trebuie sa ii multumesc ca reuseste sa ma aduca inapoi in realitate si sa nu uit de un plan pe care il avem de ani. Si tot ei ii multumesc pentru niste brose absolut magnifice din fetru si pentru semne de carte de poveste. Si au mai fost multi in martie care au salvat zile mai ciudate, care au venit cu si ca raspunsuri la intrebari, care mi-au dat sentimentul de stabilitate si care m-au ajutat sa accept mai usor schimbarea.
Lumea merge inainte si fara sa o salvam noi. Cel mai realist lucru pe care mi l-a spus Eve intr-o seara cand eram prea trista ca nu pot salva lumea. Iar in martie eu am oscilat intre sentimentul:Trebuie sa salvez lumea si Nu pot salva lumea asta oricat incerc. Dar nu sunt Dumnezeu sau vreo zeitate si nu pot salva lumea si nici persoanele pe care le iubesc, oricat mi-e de greu sa recunosc asta. Uneori mi-e greu sa ma salvez si pe mine de monstrii din mintea mea. Si uneori astfel de dusuri reci iti prind bine la ego, ca ti-l reduc la mic, cat mai mic, spre zero. Pe oamenii dragi nu ii putem salva de situatiile rele prin care trec, putem doar sa ii ajutam (daca ei vor asta) fiindu-le alaturi. Nici lumea intreeaga nu o putem salva, dar putem incerca sa o facem mai buna, macar un pic.
Micile lucruri care se intampla in jurul nostru cand noi suntem prea ocupati. Mi-a inflorit ramura de magnolie pe balcon in timp de afara era viscol, bereta cu voaleta, cartile citite, ceaiurile si cafelele baute, descoperirea ciocolatei negre pentru mancat nu doar pentru pregatit prajituri, rasfatatul cainelui, clasele de yoga.
The Restaurant of Love Regained. Cea mai frumoasa carte pe care am citit-o despre pasiunea de a gati, despre durere, tristete si despre recuperare, despre prietenie, despre iubirea care imbraca forme atat de ciudate dar, mai ales, despre cum soarta ne da tuturor o sansa sa ne punem la lucru harul. Nu stiu cum face autoarea, dar cartea asta scoate la suprafata din cele mai intunecate coltloane cea mai puternica dorinta, pasiunea pe care ne-am dorit toata viata sa o indeplinim dar am redus-o la tacere. Ultimele 50 de pagini le-am citit cu pachetul de servetele langa mine si cu suspine (si dupa Un barbat pe nume Ove si Bunica mi-a zis sa iti spun ca ii pare rau credeam ca am ceva imunitate dezvoltata). Dar finalul iti reda speranta. Asa cum spune eroina principala, viata nu consta doar din momente frumoase, ci si din multe triste. Dar, pana la urma, conteaza cum reactionezi tu la ele si ce le permiti sa faca din tine.
The Restaurant of Love Regained a fost cartea potrivita pentru aceasta luna.
Am si un regret legat de martie. Ca a trecut atat de repede si ca am fost atat de prinsa in tot incat, in cea mai mare parte, a fost doar o insiruire de zile marcate in calendar.