La finalul lunii octombrie, cand spuneam ca sunt pregatita pentru furtuna din noiembrie, nici nu stiam cata dreptate aveam. Noiembrie a fost o luna furtunoasa, in care nicio zi nu a semanat cu alta, in care mi-am iesit cu mult din zona de confort, am schimbat jobul, am pierdut un bunic, am tras o raceala dupa mine vreo doua saptamani (si inca nu sunt complet refacuta), nimic nu a iesit asa cum era planificat si, cu toate astea, sunt bine.
Ar parea o luna cu putine motive de recunostinta, insa acestea care sunt merita momentul lor de glorie.
GRIT de Angela Duckworth – o carte despre motivatie, despre perseverenta si despre cat de importante sunt acestea pentru a reusi in viata. Adesea supra-estimam talentul si sub-estimam munca si exercitiul. Ori, in viata reusesc cei ambitiosi, cei care reusesc sa isi pastreze motivatia, sa isi ridice standardele sus si sa munceasca mai mult decat ceilalti. Pentru mine cartea a fost si un dus rece care m-a facut sa realizez cat de mult imi lipseste motivatia si cat de usor ma dau batuta. A fost si imboldul de a-mi schimba comportamentul acesta si de a munci mai mult pentru ceea ce imi doresc.
Oamenii din jur – luna asta nu a fost usoara de nicio culoare. Au fost atatea schimbari incat cu greu am tinut pasul cu ele. Am simtit ca merg pe nisipuri miscatoare (si inca simt asta) in mare parte a timpului si totul parea un exercitiu de echilibru. Insa, in tot acest timp, au fost langa mine oameni care m-au sustinut fie tinandu-ma de mana, fie cu o vorba buna, fie cu o imbratisare, fie cu o incurajare. De la familie si prieteni la casiera de la Mega care a reusit sa ne insenineze seara tuturor celor de la coada ei, la soferul de taxi cu care am discutat despre gustul amar pe care ni-l lasa viitorul Romaniei, despre cum sa nu ne transformam in robotei si despre iubire si cum vine ea la momentul potrivit.
Vulnerabilitate – mereu am crezut ca relatiile dintre oameni se intampla natural si atunci cand apare o sincopa, fie relatia e pe moarte si nu mai ai ce sa salvezi fie va trece de la sine. Insa, in realitate, lucrurile nu stau asa. Relatiile cer efort din partea tuturor celor implicati, intelegere si diplomatie. Iar, din nefericire, probleme apar in orice relatie. Depinde de noi daca lasam relatiile sa moara sau facem tot ce putem sa le salvam. Eu am ales, in aceasta luna, mai mult decat in altele, sa fac tot ce pot sa salvez. Sa spun ce cred dar intr-o maniera in care sa nu imi ranesc interlocutorul, sa las de la mine, sa ma pun in pielea celuilalt si sa fiu sincera. Nu e usor si nici nu am garantia ca voi reusi mereu, insa unele relatii sunt mai importante decat orgoliul si decat regretele de a nu fi facut tot ce imi statea in putere sa rezolv situatia. Am invatat insa ca e nevoie de un efort comun. De unul singur nu poti sa salvezi nimic din ce e bolnav.
Noul meu tatuaj – aveam in plan de ceva timp un nou tatuaj: doua aripi de inger pe omoplat. Dar cum frica mea de durere este paralizanta, a durat destul pana sa imi fac curaj si sa ma decid ce model vreau. In acest an, mai mult decat in altii, am simtit sustinerea si protectia divina in fiecare clipa (nu spun ca in alti ani nu aam avut-o, ci doar ca nu i-am acordat suficienta atentie). Am inteles si ca depui aceeasi energie pentru a face rau ca pentru a face bine si ca binele (oricat de mic) pe care il facem are o influenta fantastica asupra celorlalti. Din 30 noiembrie am doua aripi de inger care sa imi aminteasca in mod constant de protectia divina si sa imi fie calauza in viata, sa aleg intotdeauna binele si lumina.
Pierderea bunicului. Pentru moarte nu pot fi niciodata recunoscatoare. Sunt recunoscatoare insa ca l-am avut alaturi 37 de ani, ca m-a crescut (pe mine, pe sora mea si pe verisoara mea), ca a avut grija de noi in toti acesti ani chiar daca nu mai eram copii, ca a fost un model pentru noi si pentru cei din jur, ca ne-a daruit iubire asa cum doar un bunic o poate face si ne-a daruit povesti.
In noiembrie, putine lucruri au iesit asa cum erau planificate si cum mi le-as fi dorit, dar, in ciuda acestui lucru, am trecut peste asta fara incapatanare si incrancenare. Lucrurile se aranjeaza asa cum e mai bine pentru noi. Am invatat asta si, mai important, am invatat sa accept asta.
Nu stiu ce imi va aduce decembrie. Nici nu pot spune ca sunt pregatita pentru ce imi va aduce (noiembrie mi-a demonstrat deja asta). Sunt pregatita sa vad cu ce va veni….