Mirosea a liliac inflorit si a ploaie. A ploaie de primavara, cu aer proaspat si praf ridicat. Crengile erau aplecate, ude si zgribulite de la toata apa care cazuse, frunzele pareau tobogane de pe care se scurgeau amuzate picaturi vesele, pamantul isi inchisese culoarea, iar bulgarii se topeau si se pregateau de transformarea in namol. Pentru toate elementele era o joaca de copii. Pe gardul de fier aparusera cativa melci inceti si ametiti de vreme care incercau sa urce spre zone uscate, plimbandu-se agale pe figurinele de decor. Poarta se deschidea cu un scartait patrunzator care rasuna ca un clopot in miezul tacerii care acoperise strada. Chiar in fata scarilor se formase o balta pe care pasii nu o puteau ocoli si care de-abia astepta un trecator pentru a lansa o armata de stropi si de pleoscaituri tipice. Lalelele isi incovoiasera tulpina de la greutatea lichidului strans in corola, pregatite pentru un sarut furat de iarba verde care se grabea sa creasca tot mai inalta. Narcisele zambeau cu superioritatea celor care se aseamana cu un astru stralucitor si care se cred singurii sori coborati dintr-un cer innorat si cenusiu. Fereastra de la etaj era doar usor deschisa, cat sa poata patrunde un vant racoros de primavara si mirosul crud al copacilor infrunziti si a florilor ce-si rasfirau petalele. Din locul in care se afla nu putea sa vada intreaga curte si nici strada ingusta care trecea linistita prin fata casei. In mod normal ar fi auzit macar ce se intampla jos si o parte din curiozitatea care o macina in continuare, ar fi fost satisfacuta. Dar acum era prea liniste. Linistea stranie a unei pustietati. Dar locul in care se afla nu se putea considera deloc pustietate. Mai degraba un balci care-si prezenta atractiile in fiecare ora. Si cu fiecare ora erau alte atractii: cantece, certuri si drame care ii indispuneau pe unii, in timp ce altora li se pareau comedii, negocieri dure cu comercianti ambulanti care nu vroiau sa renunte la pret dar nici nu ar fi plecat fara a-si vinde marfa, caini care latrau a lene sau a pericol in timp ce alergau in turma o biata mata care apoi ii privea sfidator din varful unui gard sau al unui copac, glasuri de copii care-si incepeau joaca precum atacul dintr-un razboi medieval, schimbul de noutati in plina strada, secrete rostite cu voce tare dar insotite de nelipsitele replici: “sa nu se afle cumva ca ti-am spus…” si “Doamne-fereste, cum asa?!”, soapte de indragostiti care se credeau singuri dar erau spionati de sute de ochi si urechi lipite de geamuri si de usi. Si multe multe alte zgomote si intamplari pe care nu si le mai amintea dar care ii erau atat de familiare. Nici noaptea nu era tacere deplina. Se gaseau mereu sunete care sa sparga aerul, sa determine aprinderea luminilor in spatele unor perdele mult prea curioase sau tipete furioase aruncate prin deschizaturi mici de usi sau porti grele. Iar linistea de acum era nefireasca, provoca ingrijorare si o tensiune care plutea in aer ca un nor de furtuna. Auzi apoi cum scara de lemn trosnea si scartaia, probabil, sub greutatea unor pasi. Tanguirea lemnului vechi si obosit de atata timp si viata continua cateva minute, dar nimeni nu se apropia si nu deschidea vreo usa. Nimeni nu rostea vreun cuvant, niciun ecou nu patrundea pana in camera ei. Apoi podeaua isi incepu si ea ritualul de plangere iar pasii se apropiau tot mai mult. Si deodata se asternu aceeasi liniste stranie. Clanta se apleca un pic, scoase un sunet strident, apoi usa se deschise cu greutate. In prag aparu o femeie slaba, cu parul blond strans intr-o coada ce-i incadra fata, purta o rochie neagra lunga dintr-un material ce fosnea la fiecare miscare pe care o facea. Parca rusinata de zgomotul pe care-l producea si care tulbura starea de irealitate care cuprinsese intreaga lume, pasea usor, timid iar miscarile erau scurte, rupte, neduse pana la capat. Rosi cuprinsa de o emotie puternica, in timp ce privea la patul gol de langa fereastra. Mana firava cu degete lungi de pe care exilase orice inel mangaia cu delicatete perna, plapuma groasa invelita in cearceaful cu trandafiri mici si rosii ca niste bomboane de pe tort. Netezea usor niste cute invizibile pe care doar palma ei le simtea in trecerea usoara. Punea atata dragoste intr-un gest lipsit de importanta si nevazut de nimeni. Era ca o declaratie care ar fi trebuit rostita mai devreme, dar pierduta printre alte cuvinte nerostite sau rostite prea in graba. Palma si degetele au urmat linia tabliei, sprijinindu-si apoi intreaga oboseala si durere in jurul unui cerc din lemn pe care il strangeau ca intr-o inchisoare. Privi sprea fereastra usor deschisa. Simti mirosul ploii care se oprise de curand, al prafului ridicat in aer. Il respira cu putere, parca luand vreun medicament care ar fi putut sa indrepte lucrurile. Ramase nemiscata cateva secunde apoi se indrepta spre geam, insotita de fosnetele hotarate si certarete ale rochiei. Prinse manerul si trase fereastra inspre ea. Se inchise cu un sunet scurt si sec, parca din departare. Mai intra o ultima adiere de vant aducand miros de liliac inflorit care umplu intreaga camera. Ea se intoarse insotita de aceleasi fosnete galagioase ale rochiei. Pasii ii erau hotarati, repezi, nu se mai rusina de zgomote, incerca sa fuga, sa se rupa de un spatiu apasator. Ochii ii erau mai limpezi decat fusesera vreodata, dar pe obraji se vedeau doua urme curgatoare inca de lacrimi sarate. Pe guler erau cateva pete stralucitoare – amintirile unor picaturi care cursesera prea departe. Plouase si in sufletul ei, iar apoi calatorise pana in ochi si pe obraji. Deschise usa, trecu peste prag aproape ca prin vis si apoi inchise usa incet ca pentru a nu deranja nimic din linistea pe care o perturbase cu intrarea ei. Se auzeau scartaitul si plansul podelei, al scarilor de lemn imbatranite si apoi linistea. Acea liniste care-ti acoperea corpul, care-ti patrunde in fiinta si se pierdea. Din locul in care se afla, privise totul. Incercase sa-si miste bratele si picioarele pentru a se apropia, dar nu o ascultau. Talpile ramasesera lipite de podea si refuzasera cu incapatanare sa se desprinda. Mainile grele ramasesera pe langa corp oricat s-ar fi chinuit sa le faca sa o asculte. Ar fi vrut sa strige sau sa spuna ceva, sa atraga atentia asupra ei. Dar gura ramasese inchisa, iar sunetele mute in gat. Propriul corp nu o mai asculta, nu o mai recunoaste drept stapana. Ii venea sa planga dar lacrimile pareau ca secasera. Fugisera din ochii ei. Ramasese singura in linistea care o speria. Incepea sa-i fie teama. Ar fi vrut sa fuga, sa se miste, dar era blocata intr-un punct pe care nu-l putea parasi. Parca lanturi grele si invizibile o tineau prizoniera. Se facea rece. Afara auzea picaturi de ploaie care bateau in geam si care dansau pe pervaz. Era tarziu si tot mai frig. Se intuneca. Venea noaptea iar linistea isi continua jocul periculos. Doar mirosul de liliac o mai linistea. Incerca sa si-l imprime in nari, sa-l inspire in plamani si in tot corpul, dar nu putea. Incerca sa nu mai respire, sa nu-l piarda, dar, indiferent ce-ar fi facut, un firicel de fum topea parfumul de liliac. Mai auzi un timp sunetul ploii de afara, apoi realiza ca e intuneric in camera, ca singura lumina era cea a unei lumanari palide care mai ardea printr-o minune. Era frig, foarte frig. Si dintr-o data mirosul de liliac si de ploaie o invalui ca o rochie. Parea ca se afla in curte, simtea cum atinge o floare, o frunza, un lemn, simtea stropii. Devenea tot mai usoara, se putea misca in voie. Zbura aproape. Plutea pe deasupra tuturor lucrurilor. Si era tot mai usoara….ca un fum ce se topeste. Lumanarea se stinse delicat, la fel de plapand pe cum arsese. Peste tot era aceeasi liniste stranie a unei alte lumi. Doar afara miroasea a liliac si a ploaie.
