Multumesc India

India nu este despre a-ti placea sau nu. India este despre a simti sau nu. Iar in India simti, mult, mai mult decat credeai ca poti simti.
India este culoare, zgomot, multa verdeata, caldura, traditie, contrast, mirodenii, arome, zambete, lumina, liniste. Dar, mai presus, de orice, India este pace. Sunt inca socata de cum in traficul haotic ei sunt calmi. Poate e obisnuinta, poate e o liniste interioara care ne depaseste pe noi europenii. Dar si pe strazi vezi fete dure, langa garduri murdare, in case sarace si pe ei linistiti, multumiti. Poate e conceptia lor despre viata si karma care le da aceasta multumire. Faci bine primesti bine. Zambesti la viata si viata iti va zambi in schimb.

E usor sa fii zen atunci cand ti-e cald si bine, dar cand viata ta inseamna praf, saracie, sa ramai in continuare optimist, zambitor si sa accepti totul exact asa cum este, fara sa te razvratesti impotriva deciziei unei divinati aflate la distanta de tine, mi se pare cea mai importanta lectie pe care ti-o ofera India. Sa accepti tot ce vine si este exact asa cum vine si este, fara asteptari, fara razvratiri, fara sa o iei personal, liber de scenarita cronica, cu modestie si smerenie.

India te invata lectia smereniei, a detasarii, a lipsei de asteptari, a zambetului din tot sufletul. Te invata ca lucrurile sunt asa cum sunt, ca rau, bun, frumos, urat, extraordinar, ingrozitor sunt etichete pe care le punem noi. Si ca e normal ca un moment sa fie toate acestea la un loc. Si ca e normal sa ai o multime de sentimente amestecate legate de un singur eveniment. Si ca e normal sa simti orice simti, ca e normal sa plangi, sa razi, fara sa iti pese de ce cred ceilalti.

India te invata sa fii recunoscator. Mai ales pentru acele lucruri pe care le iei de-a gata si garantate: pentru mancare, pentru apa calda, pentru apa potabila, pentru asternuturile de pe pat, pentru curatenie, pentru familie, pentru prieteni, pentru educatie, pentru casa ta, pentru tara in care traiesti. Inveti sa apreciezi cu adevarat ceea ce ai si sa constientizezi cat de bogat esti. India te mai invata si cum sa contabilizezi cu adevarat bogatia: in amintiri, in experiente, in sentimente, in nepalpabilul pe care banii nu il pot cumpara.

India te invata sa fii generos, sa imparti din ce ai cu cei din jurul tau. Si te invata sa faci astfel de gesturi nu din mila, nu din grandomanie, ci din suflet, din dorinta de a darui ceva altcuiva.

India te scoate din zona ta de confort, cu clima, mancarea, aromele sale, cu obiceiurile si cu contrastele sale. Te obliga sa renunti la prejudecati si sa nu mai judeci. Sa nu te mai judeci pe tine asa de aspru, in primul rand si apoi pe cei din jur.

India te invata sa apreciezi mai mult interiorul si mai putin exteriorul, sa iti acorzi tie mai mult timp, sa te descoperi pe tine si sa fii mai sincer cu tine. Si cat de goale sunt etichetele – atat cele de pe lucruri cat si cele puse de noi.

Lectiile astea nu ti le preda nimeni, nu iei note daca le inveti sau nu. Pur si simplu observand ce e in jurul tau, le absorbi.
India te invata sa zambesti mai mult si mai din suflet. La oameni si la viata. Si Indiei. Iar atunci cand ii zambesti Indiei si India iti va zambi inapoi.

Namaste!

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *