o saptamana cu inceput surprinzator

uneori zilele de luni sunt chiar nesuferite. nu-ti rezerva nimic placut, o noua saptamana de lucru sau de asteptare si mai au si gust nostalgic de week-end abia incheiat. dar uneori mai sunt si surprize frumoase.
iar ziua mea de luni a fost surprinzatoare si zambicioasa. am gasit in cutia cu mailuri un mesaj de la o persoana extrem de draga pe care sper s-o revad curand. e unul din acei oameni minunati care te inspira si pentru care esti recunoscator ca ai avut norocul sa-i intalnesti. asa ca gandul la o cafea intr-o seara calda de toamna cu muzica lui Nicu Alifantis in minte mi-a inseninat o saptamana intreaga.
apoi o convorbire si o poveste despre care inca nu stiu ce vreau si ce simt. o poveste care te ia pe sus ca un val imens si nu stii unde te duce. dar am decis sa nu ma mai gandesc si sa las lucrurile la voia intamplarii. daca e sa vina un tsunami, atunci sa vina. am cam obosit sa construiesc diguri si ziduri pe care nici eu nu le mai pot darama.
o intalnire de-a dreptul surprinzatoare cu un prieten aflat din intamplare la doua statii de casa mea si discutii despre situatii, despre stari, emotii si despre tot ce se intampla, cautari de raspunsuri si de solutii, senzatia de bajbait pe intuneric si singura concluzie logica la care am ajuns: totul se intampla ca un scop. din fiecare situatie buna sau rea avem ceva de invatat. asa ca ne-am decis sa ne punem serios pe invatat.
o ceainarie draguta cu tapet care mi-a adus aminte de Versailles, cu cani mari inflorate, cu un cheese-cake cu afine delicios, cu Mousse au vin rose care mirosea a vin fiert, cu Ade, Cami si Adita, cu povesti, cu rasete, cu deranjat vecinii de la alta masa ca sa ajungem la masa noastra din capatul terasei, cu Laura la telefon si cu mult dor. mi-am adus aminte ca Ade m-a sfatuit zilele trecute sa-mi fie dor cu drag! pai chiar asa imi e, dor cu drag, de oameni dragi, de locuri dragi. si mi-am dat seama de ce-mi doresc foarte mult! dar pare asa de lung drumul pana acolo si acum nici nu vad de unde incepe. dar cel putin stiu unde vreau sa ajung.
marti – o zi ciudata, cu stari si trairi contradictorii, cu indoieli, cu gandul la o replica frumoasa a bunicii Dianei: rabdare, rabdare fericit cine o are, cu sperante, cu miros de toamna, cu liniste de strazi ascunse, cu gust de castane, culoare de ghinda si fosnet de frunze uscate. cu neputinta de a-ti opri lacrimile si cu dorinta de a fi mai puternica, de a depasi momentele triste si de a cauta lumina. cu gandul ca trebuie sa caut un drum care ma duce unde vreau si cu dorinta de a fi eu cu mine.
… claude barzotti si je ne t’ecrirai plus repetat fara incetare de o ora, planuri pentru o alta zi, oprirea asteptarii si gandul ca orice zi aduce lucruri surprinzatoare…maine e o alta zi si cine stie ce surprize frumoase imi va rezerva.

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *