tot timpul din lume

azi am petrecut o seara foarte draguta in oras.
am iesit cu o prietena la o cafea si-o prajitura (cheese cake cu zmeura normal) si la multe multe povesti. am rasfoit cadoul ei -un album cu imagini absolut minunate din diverse locuri. Ms. G adora calatoriile si m-am gandit sa-i iau un cadou care-i permite sa viseze la ele zilnic. normal ca imi doresc sa ajunga sa viziteze toate acele locuri (si daca e posibil, sa fiu si eu acolo, ar fi perfect). am povestit despre diverse nimicuri existentiale (cu cine ne-am mai vazut, ce-am mai facut, ce planuri mai avem, cine si ce mai face, ce filme sa mai vedem etc)
si pentru ca lucrurile bune si frumoase se intampla pe neasteptate si exact atunci cand ti le doresti, am primit o invitatie la teatru. la unteatru. de astfel de initiative culturale sunt responsabile matusicile mele (datorita lor am vazut si Faust la Sibiu -printre altele). cea de azi a fost surprinzator de din scurt, la 17.30 am aflat ca la 20.00 mergem sa vedem Crima si pedeapsa.
si am fost acolo, pe strada Ilfov, intr-o curte frumoasa cu o casa veche si o usa pe care era scrijelit simplu: unteatru. stiti cum deschide Alice usa si intra in Tara Minunilor? ei cam asa e si usa lor. intri in alta lume. noi ne-am simtit ca in Paris in anii 20. mi-au placut schitele de pe peretii de caramida, gramofonul, jobenul si masca venetiana. mi-a placut atmosfera, publicul plin de tineri frumosi si iubitori de arta. adevarul este ca m-am simtit ca acasa. si cel mai mult mi-a placut piesa. si, bine inteles, actorii – tineri, frumosi si extrem de talentati.
cred ca in teatru ca sa reusesti ai nevoie de talent, idei si mult curaj. iar la unteatru aceste lucruri exista din plin. eu una ma bucur ca exista astfel de initiative si de locuri unde te simti ca acasa cand te duci sa vezi un spectacol de teatru si le urez doar multi spectatori si cat mai multe stagiuni cu piese interesante.
oare cand o sa aranjeze cineva si un muzeu in care sa ma simt ca acasa?