Intuneric afara si un cer plin de stele…linistea soaptelor ce preced somnul si sunetul discret al vantului ce chema visele.
Isi misca usor capul pe perna, cautandu-si locul si incercand sa linisteasca bataile tot mai puternice ale inimii precum si goana nebuna a gandurilor. Nu reusea sa doarma –lucru obisnuit in ultimele luni. Privea prin fereastra deschisa luna ca un croissant alaturi de cerul negru ca o cafea. Isi amintea de o dimineata pe terasa unui hotel ce isi deschidea privelistea inspre o mare albastra ca o calimara de cerneala, la un vant puternic ce scutura puternic copertinele magazinelor si umbrelele de pe plaja, la mirosul de scortisoara al canii de capuccino si la croissantul cu gem de lamaie ce astepta rabdator soarele pe o farfurie prea mica pentru maretia lui. Zambi discret si se intoarse pe spate, tinandu-si mainile sub ceafa, cu ochii fixati pe tavan la un punct luminos in forma unui diamant ce se misca jucaus plin de energie. Reflexia luminii din sufrageria vecinului de langa in pietrele pe care le tinea intr-o cutie transparenta pe caloriferul rece. Care piatra o fi fost? Nu vedea pentru prima oara aceasta forma dar inca nu reusise sa descopere care din pietrele din colectie reusea acest joc de forme si lumina.
Dar nici urmarirea, nici amintirea nu opreau agitatia din interiorul sau. Iar somnul tot nu venea. Se ratacise undeva pe drum si nu mai gasea indicatoare pentru a ajunge la destinatie.
Lumina din sufrageria vecinului se stinse. Dimantul fals de pe tavan disparu ca printr-un exercitiu simplu de magie. Afara linistea devenea tot mai taioasa, puteai sa-ti auzi propriile ganduri. Lucru ce nu era indicat in acel moment, mai ales in starea in care vroia sa nu mai auda nimic, sa-si goleasca mintea de tot ce exista acolo. Iar somnul indaratnic refuza categoric sa soseasca sau macar sa vina in apropiere.
Se ridica din pat si pasi pe poteca razelor de luna coborate pe parchet. Mergea inainte si inapoi, repeta aceleasi miscari ca o jucarie stricata, iar urmelele talpilor erau identice la fiecare intoarcere. O cautare neincetata a unui sine pierdut sau a unui ceva nedefinit prea indepartat sau de negasit. O repetare mecanica excesiva a unor gesturi, o miscare fara sens sau un joc de-a absurdul ca in copilarie. Simpla bucurie a unor pasi facuti fara un scop anume, fara o destinatie anume.
Brusc se opri cateva secunde, se rupse ceva in echilibrul momentului si al universului. Apoi, cu pasi grabiti se apropie de comoda ce pazea ca intr-o parodie patul. Din spatele ei scoase o scara din tulpini de bambus legate cu ramuri de bonsai si frunze si flori de anthurium. Cu grija o ridica, o sprijini cu o parte de pervazul ferestrei si cealalta o intinse spre cerul negru ca o ciocolata amara. Cauta ceva pret de cateva secunde si, cand gasi, isi lipi palmele iar degetele imitara un solfegiu pe claviatura unui pian. Undeva departe, intr-un colt de univers, o stea sclipea mai tare decat celelalte. Ca o invitatie la o dimineata pierduta, ca o chemare la o calatorie intr-o sticla precum un bilet lansat pe mare. Aseza scara bine, astfel incat partea superioara sa atinga intrarea in portul de praf de nor al stelei indepartate. Si apoi urca. Intai un pas, apoi un altul, un sir lung si rabdator de pasi timizi si obositi, pana cand talpile ating praful auriu si se retrag grabite si infiorate de senzatia placuta ca un gadilat.
Privea in jur: pustiu. Doar un sezlong, o umbrela de soare la umbra careia zacea lenes o masa rotunda cu o carafa inalta plina cu limonada, cu o farfurie acoperita de tarte grasune cu zmeura si afine, cu un pahar transparent in care se refugiase un buchet de menta si busuioc si cu trei piersici coapte si in cautarea iubirii.
Se apropie de masa, lua o piersica din cele trei si se aseza pe sezlong. Si privi in jos…la lumea care se desfasura ca o harta veche sub ochii plini de curiozitate ai unui aventurier pornit in cautarea gloriei. Vedea orase adormite in intuneric, in care se zareau doar uneori si scurt puncte verzi rotunde si mereu in tandem –ochii somnorosi ai unor pisici lenese. Vedea munti pentru care nu conta ca deasupra lor e luna sau soarele, nave care calatoresc ghidate de Steaua Polara si in ale caror cabine calatorilor nu le pasa unde se afla, singurul lucru care conteaza este vacanta, depozite de fiare vechi acoperite de dezolare si de frica, locuinte din ale caror cosuri ies urme subtiri de fum ale unor focuri stinse de ore, camere in care fetite strang in brate ursuleti de plus ca pe niste prieteni de nadejde, ferestre la care inca este lumina unei lampi si figuri triste se apleaca asupra unor carti in care parca s-au ascuns toate adevarurile lumii, tarmuri mute sau pline de galagie in care valurile se izbeau de mal dar din spuma lor nu se mai nastea nicio zeitate, poate doar franturi de vise. Vedea case in care indragostitii dormeau imbratisati sau isi acopereau fetele de sarutari, paturi in care oameni imbratisau perne si le inundau cu lacrimi in care puneau toata durerea stransa in sufletul lor. Strazi pustii pe care treceau doar arareori masini grabite, bulevarde luminate ca in plina zi strabatute de tineri veseli, plini de energie si de bule de sampanie. Animale fara stapan ghemuite sub banci, masini sau in jurul unor gramezi de frunze uscate in timp ce altele sunt rasfatate in fotolii sau sub paturi calduroase.
Mese pe care ramasesera pahare de vin, hartii imprastiate si cu texte neterminate, carti cazute pe jos deschise la ultima pagina citita, televizoare uitate deschise desi proprietarii erau demult cufundati intr-un somn greu. Oceane care se pregateau de furtuna si insule ca un colt de paradis in care nu mai locuia niciun Robinson Crusoe si de care niciun vas nu se apropia sa lase naufragiati sau simpli turisti doritori sa se ascunda de timp.
Vedea cum viata ia o pauza de la haos, cum linistea urmeaza zgomotului, cum luna este regina in locul soarelui, cum timpul curge la fel de necrutator chiar daca nu e observat de nimeni, cum lumea nu e deformata de intuneric, cum secretele se afunda tot mai adanc si se pierd pentru totdeauna, cum toti sunt sclavii somnului de la care fura pace si curaj.
Mana in care tinea piersica din care muscase de doua ori aproape atingea solul, inerta. Capul ii cazuse usor intr-o parte iar respiratia devenea tot mai grea. Nu-si mai auzea propriile ganduri iar bataile inimii aveau un ritm mult mai linistit. Somnul gasise pana la urma drumul. Dormea ascunsa printre vise.
Nu mai vedea cum luna aluneca usor, cum orizontul se inroseste, cum lumina alunga intunericul, cum zgomotul devenea tot mai puternic de la un simplu zumzet ca de albina la explozie, cum lumea incepea sa alerge, cum din colturi nebanuite apareau masti care se asezau cu rapiditate pe fete….
Doar undeva departe, pe o stea norocoasa, cineva ramanea ancorat intr-o noapte neagra…in timp ce viata iesea din pauza de cafea.
