Ce-ai mai facut in ultimul timp? Ei, nimic special. Suna familiar, nu?
Eu una, cel putin, asa raspund cel mai des cand ma intreaba lumea ce mai fac, ce-am mai facut. Adevarul este ca lucruri iesite din comun nu fac in fiecare zi sau saptamana. De sarit cu parasuta n-am sarit niciodata, bungee-jumping nu fac tot de frica, la teatru n-am ajuns inca in acest an, carti extraordinare nu am citit multe pentru ca inca sunt in plin proces de digerare a unei carti revelatoare si dure in acelasi timp despre minte, puterea ei si cat de usor se poate transforma in propriul tau dusman, vacante in locuri exotice nu-mi pot permite etc. deci nu am parte de evenimente incredibile. Cu toate acestea insa am realizat ca in ultimul timp am facut foarte multe lucruri frumoase, care pe mine ma fac foarte fericita.
Marti m-am retras in fata calculatorului, am inchis usa de la camera si am petrecut 50 de minute cu Gossip Girl. Ok n-a fost cel mai reusit episod al seriei, insa mi-era dor de personaje, de intrigile lor, ardeam de nerabdare sa vad ce haine si bijuterii mai poarta, daca pana la urma Blair si Chuck isi dau seama cat se iubesc, daca Dan ramane la fel de bleg in fata Serenei ca pana acum etc. bineinteles ca inainte de a ma aseza in fata calculatorului anunt pe un ton solemn: sunt la Gossip. Asta inseamna ca pentru aproximativ o ora dispar de pe fata pamantului. Telefonul poate suna linistit, nu raspund (singura data cand nu sunt disponibila), toate urgentele se pot amana cu o ora, nu mi-e foame, nu vreau sa mananc nimic dulce, nu mi-e sete. In acele minute, sunt doar eu si serialul. Restul lumii nu exista.
Miercuri si joi mi-am dedicat cateva ore sa rasfoiesc noul numar din revista ELLE, sa ma inspir din tendinte, sa mai visez la geanta pe care mi-o doresc, sa vad noile produse cosmetice, sa-I citesc articolul lui Maurice Munteanu, sa vad ce-mi spune horoscopul pentru luna februarie etc. asa ca m-am retras iarasi in camera, cu o cana de ceai cu miros de scortisoara, cu muzica frantuzeasca pe fundal si cu revista mea ELLE.
Iar saptamana trecuta am fost foarte incantata sa aflu mai multe lucruri despre Cafea, cafenele si povestile lor. Am petrecut doua ore incantatoare printre povesti si istorie si, la final, as fi baut o cafea calda intr-o cafenea calduroasa si cu aroma de veacuri ascunse printre boabe prajite. Intr-o seara ploioasa de vineri am baut o cafea cu o prietena si apoi am fugit prin vant si frig la ceainarie. L-am ascultat pe Maxim Belciug si chitara lui, am calatorit cu muzica in timp si spatiu, imi venea sa ma ridic de pe scaun si sa dansez dansuri din vremea Renasterii, mi s-a facut dor de Barcelona cand am auzit acorduri spaniole si de Xavier Coal si de Palau de la Musica Catalana. Am mancat biscuiti cu ghimbir, am povestit cu o prietena, am baut suc de rodie, am visat si am zambit si am ascultat muzica. Am iesit din ceainarie si prin noaptea ploioasa si friguroasa, am vazut cum se strang sirurile de beculete colorate de pe Bd. Magheru, cum un oras se cunfunda in vis si somn si inca zambeam in timp ce in mintea mea Maxim Belciug canta inca.
Sambata m-am delectat cu un tratament facial care mi-a mai alungat stresul existential pe care-l dezvolt cu spor in ultimele luni cu cat ma apropii mai mult de 30 de ani: acela de a nu-mi arata varsta. Daca as putea sa arat ca de 20 de ani ar fi perfect. Asa ca, am inceput sa acord mai multa atentie ritualului de ingrijire a pielii, studiez cu atentie toate prospectele, testez, observ rezultatele in oglinda, citesc in reviste despre ultimele noutati, urmaresc ofertele. Insa, cel mai important, studiez efectele in oglinda. Pana acum sunt extrem de incantata de masca mea purifianta de la Herbalife si de cremele de la Lancome. De luni voi scoate si asul din maneca : serumul youth activator.
Duminica am reusit sa fac o prajitura absolut fenomenala, in ciuda faptului ca aluatul a crescut prea mult pentru tava si a imbracat-o intr-o haina galbena, pufoasa cu parfum de migdale. Trebuie sa recunosc ca la talentul la prajiturit am mostenit-o pe mama. Insa adevaratul soc nu este acesta, ci acela ca imi place la nebunie sa fac dulciuri. Si, in ciuda faptului ca niciodata nu am toate ingredientele pregatite, ca nu stiu exact ce tava sa folosesc, ca nu inteleg de ce trebuie respectata o anumita ordine la amestecatul ingredientelor si a altor astfel de probleme organizatorice, rezultatul este mereu delicios. Probabil si prajituritul e un har: il ai sau nu. Restul se dezvolta in timp. Dupa ce m-am indragostit de briosele lui Bob, mi-am descoperit o iubire mai noua sub forma unei caramizi cu 365 de deserturi pentru fiecare zi a anului. Pentru acest week-end am planuri mari cu cele doua iubiri. Sper doar sa reusesc sa inving raceala si sa nu transform prajiturile in adevarate bombe virale.
In majoritatea zilelor ma bucur de lucruri marunte: de sms-ul cu care incep ziua si prin care Gabi imi ureaza o zi cat mai frumoasa, de melodia In and out of love pe care am reusit sa o gasesc si sa o setez sunet de apel, de orele de franceza pe care le astept cu nerabdare si drag ca un scolar tocilar (port ochelari din clasa a saptea si recunosc ca am fost tocilara), de noua tunsoare intrata in vigoare de la inceputul saptamanii, de Michel Sardou si Io Domenico ascultat de 20 de ori pe seara (spre disperarea vecinilor), de conversatii scurte pe messenger sau facebook cu prieteni pe care nu i-am vazut de mult timp sau cu care vorbesc rar, de cala mea alba primita cadou de la sora mea acum 3 ani si care s-a decis in cele din urma sa faca o floare delicata (poate ia si Tara exemplu si in loc sa se creada palmier, realizeaza ca este totusi cala), de cartea mea My Little Paris din care citesc putin si apoi fac pauze dese pentru a nu destrama imediat farmecul, de bijuteriile pe care am inceput sa le scot din sertare, de caciula alba cu blana care ma trimite direct la Moscova, de mesaje primite si trimise si de alte mii de lucruri marunte.
De fapt, cred ca e cazul sa schimb replicile:
Ce-ai mai facut in ultimul timp? Ooooooooo, o multime de lucruri faine. Tu?
