scrisoare catre moarte

Nici nu stiu cum sa incep aceasta scrisoare. Nu stiu care ar fi cea mai potrivita formula de adresare: Buna parca e prea informal si stangaci, Stimata nu mi se pare potrivit, Draga ar fi o minciuna ca nu mi-esti draga deloc. Asa ca mai bine o las fara formula de adresare. Imi vei ierta probabil aceasta greseala. Iar daca nu, o vei trece acolo pe raboj alaturi de alte lucruri pe care le-am gresit. Este prima si sper sa fie singura scrisoare pe care ti-o voi scrie. Stii ca nu ti-am scris cand au murit bunicii, nici atunci cand a murit Lucky desi nu ma puteam opri din plans. Nici macar cand ai luat de langa oamenii pe care ii iubesc persoane dragi, nedrept si dureros. Nu ti-am judecat motivele pentru care ai ales sa faci asta. Am presupus ca e un lucru firesc, care ne doare pe noi cei ce ramanem, dar ca asta e cursul vietii si toti ne supunem lui. M-am mai gandit ca e o pedeapsa pentru niste greseli din alte vieti sau poate e un fel de usurare ironica in fata unor rele mai urate care vor veni. M-am razvratit fata de Dumnezeu, lui i-am adresat intrebari, lui i-am cerut raspunsuri. Fata de el mi-am permis, de tine mi-era prea teama. Lui Dumnezeu i-am cerut sa cicatrizeze ranile celor care sufereau. In ultimele zile ma lupt cu teama de tine. Esti prea in intuneric ca sa nu imi fie frica. Mi-e teama ca vei zgandari atat de tare umbra din mine incat voi ceda. Si pe langa trup imi vei lua si sufletul. Mi-e teama de intunericul tau si de frigul tau. Doar ca in ultimele zile ma dori prea tare. Ma doare apropierea ta, ma doare cum stai la panda si astepti sa mai iei un suflet. Ma doare pierderea celor pe care ii iei, ca si cum musti din mine. Nu-I cunosc dar tot mi se pare nedrept. Te vad prea nedreapta, prea cruda ca sa nu ma revolt impotriva ta. Si nu mai pot sa te evit doar ca mi-e frica de tine sau de intunericul din jurul tau. Nu-ti inteleg motivele, nu-ti cer sa mi le justifici, mi-e sufletul prea plin de durere ca sa le ascult si sa le accept. Acum nu pot dar mai tarziu vreau sa inteleg de ce. Mai tarziu vreau sa ies din aceasta piesa absurda. Probabil cand ne vom intalni imi vei taxa naprasnic cutezanta de a te critica, de a-ti cere socoteala. Asa sa fie. Doar ca vezi tu, eu azi aleg sa nu-mi mai fie frica de tine. Aleg sa-ti dau lumina si prin lumina sa inlatur tot intunericul din jurul tau. Si fara atata intuneric ce vei mai fi? Si fara intuneric la fel de cruda vei mai fi? Si stii de ce aleg sa-ti dau lumina? Cand mi-ai luat bunicii, cineva mi-a spus ca toti cei care mor se transforma in stele si ca din inalt ne urmaresc pe noi cei ramasi aici si ne ghideaza. Si stelele au nevoie de lumina, au nevoie sa vada lumina din noi, sa stie ca e acolo noapte sau zi nu conteaza. Pentru stelele a caror pierdere m-a durut iti dau lumina. Le dau lumina celor care se lupta acum cu tine. Cand ne vom intalni, tot cu lumina am sa te astept. dar nu te grabi la intalnire. Nici eu nu ma grabesc sa te intalnesc. Vreau sa am mai multe intrebari pe lista.

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *