singura cu ploaia

SIngura cu gandurile mele intr-o camera mica si calda, cu miros de vin fiert si amintiri din copilarie. fereastra e aburita si de afara se aude ploaia cum cade. ploaia aceasta parca imi copiaza starea, parca spala toata tristetea si toate gandurile negre pe care le am. ce bine ar fi daca ar putea sa faca asta! dar, din pacate, nici ploaia de afara nici lacrimile mele care sa incapataneaza sa fie din ce in ce mai putine nu spala nimic. tristetea tot acolo ramane. afara e frig si cenusiu, si la fel de gri ma simt si eu. mi-ar placea sa gasesc motivul, dar poate mi-e prea teama sa-l caut atat de adanc. poate de vina e doar iarna…sau eu. pentru ca am visat prea mult, pentru ca am sperat prea mult, pentru ca am asteptat prea mult de la oameni sau de la mine. sau poate pentru ca inca ma simt ratacita pe dru. inca nu stiu unde ma duce drumul pe care merg si daca e drumul cel bun. imi aduc aminte de o replica din Alice in tara minunilor -povestea mea preferata -cand Alice o intreaba pe pisica Chesire: Acesta este drumul bun? si raspunsul te lasa fara cuvinte: depinde unde vrei sa ajungi! de-abia cand primesti un astfel de raspuns, te gandesti unde vrei sa ajungi. si atunci incep intrebarile si cautarile. mi-ar placea ca la toate intrebarile mele sa gasesc repede raspunsuri, doar ca nu se intampla asa. de cele mai multe ori raspunsurile vin tarziu cand am si uitat ca le cautam sau nu mai stiu intrebarea. cineva mi-a spus ca raspunsurile vin cand ai nevoie de ele. trebuie doar sa fii pregatit sa le citesti, sa le primesti. poate ca, de fapt, raspunsurile vin doar ca eu nu le citesc cum trebuie sau, pur si simplu, nu le vad. uneori e mai simplu sa nu mai puti atatea intrebari, sa nu te incrancenezi atata in cautarea de raspunsuri -pentru ca ele vor veni cu siguranta la momentul potrivit, si pur si simplu sa te lasi dus de val. nu exista drum care sa duca nicaieri. sau, cel putin, asa imi place sa gandesc. undeva tot ajungi. si, cine stie? poate chiar iti place locul unde ai ajuns. si oricum, conteaza si calatoria. uneori e mai importanta decat destinatia. eu uit sa ma bucur de calatorie, de drum, de peisaj si de ce se intampla in jurul meu si nu sunt pregatita cand ajung unde vreau. acum incerc sa ma bucur de calatorie. alta solutie nu am pentru ca drumul meu este in zig-zag si daca m-as gandi unde ma duce sau m-as uita in urma si as vedea cat de incurcat este, asa avea senzatia ca ma indrept spre nicaieri. de fapt, drumul nici nu poate fi drept, la cat de schimbatoare sunt eu! o parte din mine se bucura ca unele lucruri le continua pe altele, ca eforturile depuse in trecut nu au fost zadarnice, ca exista o anumita stabilitate. exista insa o alta parte din mine care a suportat si acceptat multe schimbari intr-un timp scurt si care si-ar dori o rupere totala, o modificare radicala. dar ii lipseste curajul, probabil, sau e inca prea legata de trecut. iar lucrurile pe care si le doreste acum sunt total diferite de cele de acum cativa ani. cele doua raluci din mine nu par sa se puna de acord in ce directie sa mearga si nici nu gasesc o modalitate de a functiona in tandem. acum daca ma gandesc e chiar amuzanta situatia. de vina sunt eu…ca nu am rabdare. rabdare sa ascult de cele doua raluci, rabdare sa caut solutii de mijloc, rabdare sa impletesc dorintele celor doua parti, rabdare sa vad ce se intampla. si cum te vindeci de nerabdare? nu am gasit inca raspunsul la aceasta intrebare. sau nu mi-am invatat lectia.
afara inca ploua, fereastra e in continuare aburita. parca toate picaturile care au cazut pe cimentul si pamantul din curte au mai sters din temerile care ma framantau. afara totul e inca ud si gri, dar poate depinde de mine sa creez culoare. pana ce reusesc sa-mi dau seama in ce directie sa merg, ma duc sa privesc ploaia si apoi sa ma plimb prin ea…

Posibil sa va placa si ...

1 Comment

  1. asta e farmecul vietii, misterul care ne invaluie permanent, necunoscutul, imprevizibilul, lupta permanenta cu noi si credinta ca vom iesi invingatori Nasterea intru luciditate in care te gasesti in prezent nu e usoara, dar la capatul ei apar OAMENII intregi. Viata noastra e un sir nesfarsit de nasteri care ne modifica, ne structureaza, ne dau curajul SA FIM NOI INSINE/ INSENE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *