de sus de pe pod privea cu atentie la toate sinele, la fasiile acoperite de iarba crescuta pana la genunchi, la florile rosii de maci care colorau cotidianul peisajului si la trenurile care plecau sau soseau. dintr-un motiv necunoscut, le observa mai repede pe cel care plecau decat pe cele care soseau in gara. vedea cate o locomotiva curajoasa cu vagoane albastre atasate in spate pornind in aventura.
intotdeauna ii placusera trenurile pe care le vedea trecand. o duceau cu gandul la calatorii, la concediu, la o simpla fuga catre necunoscut sau la o evadare din prezent. nimic nu sugera mai bine ideea de calatorie ca un tren ce pleaca linistit din gara, ca zgomotul sacadat al rotilor sale, ca imaginile care incep sa se miste usor pe ferestre ca niste diapozitive din copilarie. oricate autocare ar fi asteptat-o, oricate avioane ar fi dus-o in orase la care s-ar fi intors chiar din ziua in care revenea acasa, oricate vapoare ar fi asteptat-o undeva la tarm, oricate masini ar fi plecat pe sosele spre destinatii dorite, un tren rascolea mereu in ea acel dor de duca, de goana nebuna, acea fuga catre schimbare.
era ideea unei vacante de vara de 3 luni, amintirea unor tabere si a orelor interminabile petrecute in tren pana la destinatie, a emotiilor cand nu mai ai rabdare sa ajungi in gara unde nu te asteapta nimeni pe peron doar aventura, dorinta de a vedea in departare marea si uneori de a merge in paralel cu ea, bucuria de a vedea cum campul se transforma in munti, cum norii acopera varfuri si cum undeva pre creste inca mai sunt urme de zapada in plina vara, bucuria acelor evadari in care timpul se dilata si transforma doua zile in saptamani. si mai era joaca de-a vacanta. gandul ca in orice gara in care opreste trenul e doar un loc potrivit pentru un refugiu de cateva zile, pentru a te ascunde de tot ce cunosti, pentru a te aseza pe o banca in parc cu o carte in mana si pe deasupra randurilor pe care nu le poti citi, sa privesti trecatorii si, tu, ca un intrus, sa incerci sa ii dezbraci de tot misterul lor. locuri in care te joci de-a vacanta. in care reduci esentialul la o gluma, la un joc si in care amani intoarcerea la realitate pentru tot mai tarziu, mereu mai tarziu.
privea la sinele goale, la cele cateva pe care stationau vagoane ruginite, mancate de vant si ploi si integrate atat de bine in peisaj incat lumea uita ca nu sunt doar simple obiecte de decor, la unele uniforme dungate care sfidau regulile si umblau riscant in acel spatiu, la cate o locomotiva care-si anunta zgomotos sosirea si la zidurile monotone care delimitau perimetrul garii. nu se auzea niciodata suieratul garniturii care pleca, pana sus la ea nu urca nici macar sunetul metalic al rotilor ce lovesc sinele. nu vedea nici placutele pe care scria destinatia, nici chipurile lipite de ferestre privind cu nerabdare spre undeva. nu deosebea nici vagoanele obisnuite de cel restaurant sau de cele tip cuseta. nu stia nici daca un tren era rapid, accelerat sau personal. oricum nu conta. erau doar trenuri. mijloc de transport pentru dorinte.
ar fi coborat de pe pod, ar fi alergat pe langa zid si s-ar fi oprit de-abia la casa de bilete. ar fi cumparat un bilet si apoi s-ar fi urcat in trenul spre oriunde. ceva o oprea. nu reusea sa-si dezlipeasca picioarele de pe asfalt. parca i se topisera si se unisera cu cimentul. era ancorata acolo fara posibilitatea de a fugi.
continua sa priveasca la fel de calm la tot ce se petrecea in gara, la toata agitatia care se stingea, la plecarile si sosirile care deveneau tot mai rare, la sinele pe care le distingea tot mai greu, la felinarele care incepeau sa se aprinda. pana si macii -rosiile pete de culoare isi pierdeau din intensitate, se dizolvau in seara. se aprindeau lumini in jur, iar vantul care sosea impreuna cu trenurile aducea racoarea de pe crestele muntilor cu miros de brad sau briza marii cu gust de sare.
si, fara sa-si dea seama ca se dezlipeste de ciment, pasi grabit pe langa balustrada metalica, cobori neatent treptele si ajunse la linia dreapta a zidurilor pe care o urmari. nu mai avu rabdare sa ajunga la intrarea principala si se strecura printre doua bucati de gard spart. calca prin iarba cu grija cautand comori parca. din cand in cand se oprea, se apleca si culegea flori de maci. mergea pe langa sine, ghidandu-se dupa un felinar din fata ca un marinar dupa Steaua Polara. era atenta la toate zgomotele din jur, dar nu auzea decat linistea si miscarea lenesa a ierbii in bataia vantului. trecea hipnotizata peste traverse, peste sine, privind doar in fata spre acel felinar care se apropia cu fiecare pas facut. ajunse in dreptul peronului inalt pe care se urca ajutata de doi bolovani asezati la baza (mai folosisera si altii inaintea ei acelasi drum). se uita in jur, la toate liniile goale si la singurul tren din statie care se oprise doar pentru ea. se indrepta spre el, privi ferestrele intunecate si cele cateva umbre de figuri sterse ascunse in spatele perdelelor. langa singura usa care mai era deschisa, conductorul o privea nerabdator. grabi pasul si urca repede scarile incomode. in urma ei, conductorul isi privi cu atentie ceasul, se uita pe peron si fluiera scurt. nu mai asteptau pe nimeni. apoi usa se inchise cu un zgomot surd.
isi gasi un loc chiar langa fereastra cu fata inspre sensul de mers. auzi sunetul metalic al rotilor, vazu cum imaginile ce rulau pe fereastra incep incet sa se miste. isi privi campul de maci din mana si zambi…incepea joaca de-a vacanta.