dimineata a inceput cu trezitul in latraturile lui Lucky suparat ca-i pleaca mama de-acasa si ca nu-si primeste mai repede portia de sunca si branza…
rutina de internaut de rigoare, cateva conversatii cu prieteni, mailuri, stabilit programul pentru ziua in curs si deja era ora 13.00…
atipit cu cartea in brate toropita de caldura si cu soarele care-mi incalzea picioarele…
in drum spre Adeluta m-am ales cu un admirator inflacarat -un puiut de maidanez absolut adorabil care m-a urmarit trei sferturi din drum. in ciuda protestelor mele (nu foarte energice ce-i drept) n-am reusit sa-l intorc din drum sau sa-l despart de picioarele mele (am traversat impreuna pe la trecerile de pietoni) cu mai mult de 30 cm. deja ma gandeam cui as putea sa-l dau in grija, il adoptasem deja…doar ca un pusti bezmetic gelos probabil pe apropierea dintre mine si Patrocle (mi s-a parut un nume potrivit gandindu-ma la Lizuca si prietenul ei credincios) a decis sa ne desparta in cel mai miselesc mod cu putinta: m-a intrebat cum sa ajunga la o anumita strada. moment in care Patrocle s-a incurcat intre picioarele mele gata sa-si apere iubirea iar eu tradatoarea m-am dezechilibrat si l-am calcat pe o labuta. a scheunat lung, s-a ascuns dupa o masina si mi-a frant inima. a avut o tentativa de impacare si in timp ce alerga spre mine, o blonda mai tinara i-a rapit inima si dus a fost! ce scurta poveste de dragoste!
un nou episod din Gossip Girl alaturi de Adeluta. mi-am revazut una din marile iubiri: Turnul Eiffel (inclusiv luminat in timpul noptii) si mi s-a facut un dor incredibil de Paris. de oras, de senzatiile pe care le-am trait acolo pierzandu-ma pe strazi sau citind o revista in Tuilleries, plimbandu-ma prin gradina muzeului Rodin sau stand pe trepte in fata la Sacre-Coeur, mancand o prajitura la Fauchon sau stand la coada la Musee d’Orsay si, mai ales, de Diana.
am plecat in micul nostru Paris spre Muzeul Zambaccian. ne-am plimbat prin parcul Kiselleff, am vorbit despre coloritul frunzelor de copaci toamna, despre mirosul de uscat, despre castanele cazute pe jos si despre ghinde, am admirat case frumoase si linistea de pe stradute, am urmat pasii verzi de pe asfalt si ne-am imaginat cum ar fi sa locuim in acea zona. Muzeul este incredibil si-l recomand oricui. doua etaje cu camere pline de tablouri de Grigorescu, Tonitza, Luchian, Iser etc. marii pictori romani sunt in aceasta colectie si cativa straini. nu pot sa-mi imaginez casa mobilata, locuita de oameni care dadeau petreceri, serate muzicale sau literare in fata tuturor acelor opere. eram in plin curs de istoria artei romanesti. am decis sa recitesc cartea: Memoriile unui colectionar de arta si am calatorit imaginar intr-o lume mai frumoasa si mai buna. mi-am adus aminte de tata care ma ducea la muzee cand eram mica iar eu imi pierdeam rabdarea si ma plictiseam.
dupa vizita la conu Zambacu, ne-am plimbat pana la Gradina Icoanei, am descoperit o ceainarie super draguta (inca mi-a ramas inima la canile absolut fenomenale – mari si cu flori colorate in care se servea ceaiul) si am baut cate un Cosmopolitan. pentru mine a fost primul (am uitat sa-mi pun o dorinta, nu-i nimic fac asta acum, sper ca se pune)…am povestit, am ciocnit pentru lucrurile pe care ni le dorim si le-am asteptat cumintele pe Cami si Adita. am mancat sarailii si baclavale (Citrouille e plina de idei geniale), am ras si am petrecut o seara amuzanta intre prietene. cu Ade am realizat ca noua ne plac senzatiile, nu neaparat lucrurile in sine. ne place senzatia data de plimbatul prin parc sau pe Calea Victoriei, de canile mari, de mirosul de scortisoara, de o castana culeasa de pe jos etc… ce m-a atras la acea ceainarie (la care vreau sa revin cat de curand) a fost un grup de fete foarte vesele (pe langa canile mari si frumoase). aveau atitudinea pe care o vezi in filme: bucurie, veselie, dezimvoltura, nepasare fata de timp. erau acolo doar ele si intre ele. Vorba Adelei si noi traim aceste senzatii mereu doar ca fiind parte din grup, nu ne dam seama ca noi chiar jucam in film, ca altii se uita la noi exact asa cum ne uitam noi la acel grup de fete.
in drum spre casa ne-am oprit la Academia Militara sa facem poze (ideea Adrianei) si am cantat cu Mirabela Dauer, Angela SImilea si, in special in aceasta seara, cu Gabriel Dorobantu: Sa nu vii iar sa ma cauti/ Ai sa pierzi mult timp pe drum/ Talismanul de iubire azi s-a prefacut in scrum…m-am simtit ca-n scoala generala. oare de cine imi placea atunci?
azi deja s-a transformat in ieri si ma gandesc la maine, dar inainte o sa citesc un pic din albumul meu despre Art Nouveau. ma inspira mult oamenii care traiesc prin arta si pentru arta. jos palaria in fata colectionarilor!
