Viza de calator

Tin minte ca eram la bunici, nu cred ca aveam mai mult de 8-9 ani si rasfoiam cate un almanah sau o revista, iar pe pagina din dreapta era un desen cu o valiza plina de stickere din diverse orase. Nu mai stiu pentru ce era desenul, tin minte doar valiza. De atunci am ramas cu ideea ca esti un om cu adevarat bogat daca poti calatori, iar valiza plina de stickere din orasele vizitate este culmea rafinamentului. Mai tarziu valiza am inlocuit-o cu visul unui pasaport plin de vize. Acum ma gandesc la locurile vizitate ca vize pe suflet.

Tata a calatorit mult cu serviciul si ne-a insuflat microbul calatoriilor si mie si surorii mele. Mai mult, a considerat mereu ca trebuie sa calatorim, ca sa ne imbogatim si ca, in loc sa dam banii pe prostii, mai bine sa ii dam pe cate o excursie. Si tare norocoasa ma simt ca am o asemenea familie.

Am crescut cu povestile despre cat de frumoasa e Praga, cel mai frumos oras din lume, urmat de Paris si despre Ierusalim si ca trebuie sa ajungem si acolo. Asa ca Praga a fost cumva in varful listei de calatorii de cand am realizat ca imi permit mai mult decat o vacanta in Grecia. Si intr-un an, putin dupa ziua mea, am ajuns la Praga, intr-o dimineata friguroasa de aprilie. Orasul parea pustiu, prea asemanator cu Bucurestiul in unele zone si ma intrebam de ce l-o fi considerat tata cel mai frumos oras din lume. Cateva ore mai tarziu intelegeam cat de diferita e Praga de Bucuresti si ii descopeream cladirile vechi, parcurile pline de verdeata si povestile.

Daca Parisul era pe locul 2 in topul tatalui meu, mie, in schimb, nu-mi transmitea nimic. Asta pana in 2008 cand Franta si Parisul au capatat un avantaj extraordinar in fata altor orase. Diana a plecat in Franta si, din toate orasele a ales Parisul. Si acum, dupa aproape 10 ani, Parisul inseamna, in primul rand Diana si in al doilea rand Turnul Eiffel. Apoi urmeaza Le Marais, Muzeul Orsay, Muzeul Rodin, parcurile, Pierre Herme, Laduree si altele. Poate parea ciudat ca un oras inseamna intai o persoana. Dar atunci cand acea persoana ti-e prieten si prietenia voastra trece de timp si de distanta, cand dupa 11 ani aveti subiecte comune, aceleasi idei si aceleasi conceptii, poate locui in cel mai frumos oras din lume sau in cel mai plictisitor ca nu mai conteaza.

Dupa ce am bifat Praga si Paris, am inceput sa-mi alcatuiesc singura topul. Iar pentru mine, orasul meu de suflet e Barcelona. Barceloneta, agitatia de pe Las Ramblas, minunata Sagrada, creatiile incredibile ale lui Gaudi, culoarea, veselia oamenilor, caldura fac din Barcelona mea un loc magic. Un loc in care orice e posibil, care-ti reda increderea in tine si in puterea ta de a muta muntii. Barcelona e un oras al sperantei si al bucuriei de a trai.

La Londra m-am simtit ca acasa, iar de sarbatori mi-e cel mai dor de ea. De luminile din oras, de decoratiunile de sarbatori de la ferestre si usi, de accentul britanic si de Fortnum & Mason, de ceaiul negru cu lapte si lamaie, de ciocolata Cadburry si de parfumul orasului. Londra e plina de happy places – acele locuri linistite, calme in care te retragi in meditatie ca sa te regasesti pe tine.

Lubeck pentru mine este orasul cel mai de poveste. Desprins parca din ilustratiile din cartile cu povesti, cu cladiri din turta dulce, orasul unde s-a inventat martipanul, cu un cer senin, cu rauri si insulite, cu un castel si cu Alexa este locul in care te poti ascunde daca vreodata omenirea ar disparea pentru ca Lubeck este atat de ireal incat pare din alta realitate.

Riga intra la categoria Wow, cat de norocoasa sunt ca vad cladirile astea cu ochii mei. Unul din efectele cursurilor de Istoria Artei din liceu este pasiunea mea pentru Art Nouveau. Iar Riga este un paradis Art Nouveau. Cladirile pe care le vazusem doar in carti sau fotografii, influenta scandinava, centrul vechi bine conservat, restaurantele si cafenelele fiecare cu identitatea sa, cele doua ceainarii pierdute si negasite oricate ture am dat in jur, discutiile cu Alinuta, cele patru anotimpuri toate intr-o zi, prajiturile cu fructe de padure, clatitele si mancarurile cu cartofi, marele ceas Laima mic fac din Riga o poveste pentru mine.

Iubirea mea este Italia. Nu un oras anume din Italia ci intreaga tara. Mi-as lua un an sabatic doar ca sa vad intreaga tara. Pentru mine, Italia ar putea fi descrisa cel mai bine de motto-ul unui restaurant din Florenta – a combination of magic and pasta. Iar in magie se poate include orice – frumusetea peisajelor, operele de arta, gelato, ciocolata, lamaile, dulciurile, Prosecco, Lambrusco, oamenii, cafelele, cornurile cu gem de caise, cea mai frumoasa mare pe care am vazut-o vreodata, barbatii cei mai eleganti, bucuria de a trai viata, muzica, seninul cerului, orice altceva va trece prin minte cand va ganditi la Italia. Da e haos, e dezorganizare, e agitatie, dar eu sunt convinsa ca Dumnezeu are o casa de vacanta pe malul marii undeva, mananca paste si gelato de fistic si bea cate un Aperol Spritz sau un pahar de vin bun. E prea frumoasa Italia sa nu fie iubita de zei.

India… India e o alta poveste, o alta lectie, o alta lume, dar despre ea am vorbit mult in ultimele luni. Acum prefer sa mi-o amintesc in linistea din meditatii sau in muzica din kirtan-uri.

fiecare din locurile vizitate si-a lasat amprenta asupra mea intr-un fel sau altul. Am vize pe pasaport, pe suflet si pe retina si am un sac de amintiri. Si datorita lor sunt incredibil de bogata.

Lumea asta e atat de mare si sunt atatea locuri de vizitat, ca e pacat sa stam pe loc…

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *