In ultima perioada m-am simtit ca intr-un experiment ciudat, al carui final inca nu reusesc sa-l vad. M-am simtit ca Dexter la el in laborator, stand linistit si vazandu-si de ideile lui iar Universul ca Dee Dee complet scapata de sub control, intrebandu-se: Daca apas butonul asta, ce se intampla? Dar daca il apas si pe asta?
Asa ca am fost un cobai al Universului pentru toate experimentele la care a considerat ca e necesar sa ma supuna. As fi apreciat macar o mica pauza intre ele si un scurt timp in care sa procesez ce se intampla, de ce reactionez intr-un anumit mod, ce anume declanseaza reactiile si ceea ce simt in anumite momente, dar nu s-a putut. Cred ca la butoane a fost un ingeras kamikaze care a realizat ca i-a venit randul la cele 5 minute de celebritate si intr-un timp extrem de scurt trebuie sa vada rezultatele la toate testele pe care si le-a imaginat pentru mine.
Cum m-am simtit in aceasta perioada? Ca in cel mai nebunesc roller-coaster sau ca intr-o comedie absurda, alternand momentele in care incercam din rasputeri sa controlez situatia si sa inteleg ce se intampla cu cele in care imi spuneam: La naiba, ce-o fi o fi! si ma lasam dusa de val. Sunt norocoasa totusi. Acum 3 ani am avut sansa incredibila sa-l intalnesc pe Sadhguru si sa particip la o meditatie alaturi de el. De atunci stiu ca am in interior o busola care nu-mi da voie sa ma abat prea mult de la mine si o scanteie de Divinitate la care pot sa ma intorc mereu atunci cand simt ca nu mai fac fata la ce se intampla in exterior. Cumva, oricand ma intorc in interior la acest fir invizibil care ma calauzeste, imi regasesc puterea si pot vedea in jur cu mai multa claritate. Adevarul e ca nici introspectia asta nu e mereu cu zambete si fericire, deseori e cu plans, cu descarcari dar, mereu, e cu constientizari si claritate.
Se spune ca daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, atunci ii povestesti de planurile tale. Ei bine, eu cred ca de asta ma iubeste Dumnezeu atat de mult. Nimeni nu-l face sa rada mai mult ca mine. Pentru ieri, am facut atatea planuri si am lansat in Univers atatea dorinte, incat cred ca tot Raiul si tot Iadul au ras de ele, nu doar Dumnezeu. Iar Universul tot in modul Dee Dee cea scapata de sub control a decis ca e mai bine sa nu se realizeze nimic din ce vreau eu. M-am suparat, m-am simtit frustrata si pierduta. Nu am inteles niciodata conceptul ca momentul prezent e perfect asa cum e. Nu sunt atat de evoluata spiritual incat sa vad perfectiunea oriunde si oricand. Momentul prezent e asa cum e si punct. Poti doar sa-l accepti. Asta pot intelege. Si cum eram eu prinsa in bula mea de suparare, am aflat povestea testoasei verzi de mare din Cafeneaua de la capatul lumii. Concluzia povestii este ca pentru a inainta atunci cand inoti trebuie sa-ti adaptezi miscarile si viteza la curentii marini, astfel incat sa te misti cu ei nu sa li te impotrivesti. Cam asa si in viata. Cu cat te impotrivesti unei situatii cu atat iti e mai greu sa o accepti si sa o gestionezi.
Dupa revelatia produsa de testoasa verde de mare, am acceptat situatia si mi-am zis ca Universul are el alte planuri pentru mine asa ca e mai bine sa privesc situatia ca un observator. Ieri nu a fost atat de rau pe cat mi-am imaginat ca va fi. Am avut parte si de cateva dezamagiri dar si de o multime de surprize placute. Si pentru prima data in viata mea, am luat lucrurile exact asa cum sunt: dezamagirile sunt rezultatul sperantelor mele si asteptarilor mele prea ridicate iar surprizele placute nu sunt actiuni grandioase, showuri de artificii sau curcubee artificiale ci gesturile mici, cuvintele care arata ca si cat iti pasa. Da, ieri a fost complet altfel decat mi-o imaginam si doream insa a fost atat de plina de claritate cat nici nu credeam.
Stand si analizand momentul cheie care i-a oferit Universului prilejul pentru experiment am inteles ca puteam face multe lucruri diferit, ca aveam si alte optiuni. Mai important este ca am inteles ca oricum nu as fi ales acele optiuni mai sigure si ca singurele lucruri pe care le-as fi facut diferit sunt sa fi ras mai mult si sa fi dat mai multe imbratisari. Desigur si ca i-am dat Universului o lista grea cu dorinte pe care trebuie sa le indeplineasca pana la finalul anului pentru a compensa taierea completa a planurilor pentru ziua de ieri. Nu stiu cat de mult ma va asculta, dar nu puteam rata ocazia…