ziua in care a plouat

de la fereastra apartamentului de la etajul 8 vedea blocurile gri cu bucati verzi sau portocalii de faianta, cerul gri laptos si urmele de ceata care pareau ca-i ascund o parte din viitor, trotuarele udate de ploaie, masinile care pastrau inca urmele unor picaturi de ploaie si copacii. copacii erau atat de frumosi. aveau frunze galbene, ruginii, unii inca mai erau verzi, iar combinatia de culori o amuza. i-ar fi placut sa stranga un buchet de frunze divers colorate si cu forme variate. i se pareau atat de calde culorile copacilor iar ei erau atat de veseli. cum poti fi atat de vesel intr-o dimineata atat de rece si de gri?
i se parea atat de ciudata toamna. ploua, era frig, lumea deja purta haine groase de culori inchise, orasul devenise un oras al umbrelelor nu al oamenilor, privirile erau mai goale, zambetele erau mai rare. si apoi vedeai frunzele copacilor. vedeai galben, rosu, caramiziu, verde. vedeai zeci de culori pe aceeasi frunza. si zambeai, te incalzeai de la ele. de multe ori nici nu te uitai mai sus de copaci. nu mai vedeai blocurile sau cerul gri. la ce bun sa te uiti la ceva fara culoare si rece cand intalneai frumusetea in fata ochilor?
stia ca pe jos nu mai sunt castane si nic ghinde. ar fi cules cateva si le-ar fi asezat in cutia de bomboane de pe birou. isi aminti ca mai culesese cateva castane la inceputul lui septembrie. erau printr-o geanta. in care or fi fost? sau le scosese si le asezase deja in alta parte? nu-si mai amintea ce se intamplase cu ele. isi amintea doar culoarea lor, carcasa lor dura si totusi catifelata pe care o mangaiase cat le tinuse in palma si se jucase cu ele. ii placeau si cele care erau imbracate in hainutele verzi cu tepi. semanau cu buzduganele de care citise in povesti. erau mai misterioase.
il asculta pe Charles Trenet -Que reste-t-il de nos amours? cat timp isi bau ceaiul si se imbraca. schita cativa pasi de dans prin camera, isi scoase salul colorat care ii dadea senzatia de caldura -nu vazuse niciodata frunze mov. cum ar fi aratat un copac cu frunze mov/ rase cand isi imagina un astfel de peisaj. ar fi fost inedit. era gata. mai avea nevoie doar de umbrela. i se pareau triste umbrelele, doar pentru ca nu-i placea ploaia (iar anul asta ploaia o urmarise peste tot). acum doi ani isi cumparase o umbrela adorabila -verde pal cu flori colorate pictate. atunci ii placea sa ploua. umbrela ei radea in hohote printre altele triste. doar ca se rupsese, iar alta pe care s-o iubeasca la fel nu mai avea. inca regreta ca nu-si cumparase umbrela neagra in forma de clopot cu marginile dantelate pe care o vazuse la un targ de Craciun. asa ca alese o umbrela la intamplare, o ascunse in geanta si iesi pe usa.
afara dadu de frig, de picuri de ceata, de urme de ploaie, de frunze cazute pe ciment, de balti. dar era ceva in aer care-i placea. poate faptul ca nu era lume pe strazi, ca se putea plimba linistita pe alei cu gandurile ei fara sa fi deranjata sau senzatia ca timpul inghetase si ca ea era personaj din alta poveste.
frunzele erau prea ude ca sa ii placa sa le stranga in buchet, dar gasi o castana ratacita langa o banca. o culese, o sterse de apa si o tinu in palma. ar fi vrut sa se aseze pe o banca, dar toate erau ude. se gandea la tot ce-ar fi putut sa fie din toate povestile pe care le traise, la cum visa la o zi ca aceea in care sa se plimbe prin parc de mana cu cineva si sa nu-i mai pese de frig, la toate persoanele dragi care-i trecusera prin viata, la locuri in care ar fi vrut sa fie. nu avea regrete. renuntase de mult timp la ele. nu se mai intreba nici daca alegerile pe care le facuse fusesera corecte. nu stia ce s-ar fi intamplat daca ar fi ales altceva. erau prea multe variabile de luat in calcul si nu-i placuse niciodata matematica. asa ca la ce bun sa se mai intample ce-ar fi fost daca? momentul trecuse.
printre ganduri realiza ca incepuse ploaia. isi deschise umbrela si-si continua mersul aparent fara destinatie clara. vedea din cand in cand oameni fugind spre locuri calduroase, masini trecand in viteza spre puncte necunoscute de pe harta. i se parea amuzant toata graba asta din jurul ei. de ce oare fugeau cu totii? unde se grabeau sa ajunga? ce avea ploaia de speria lumea asa de rau? inclusiv pe ea…
se uita la ceas si isi dadu seama ca era in intarziere. isi scutura capul pentru a-si indeparta gandurile, isi stranse mai bine paltonul pe corp, isi aranja salul de la gat, se mai uita la lumea din jur apoi isi trase umbrela acoperindu-si ochii si grabi ritmul.
de la fereastra apartamentului sau, batranul se uita visator la lumea de jos, la trotuarele udate de ploaie, la copaci, la masinile in viteza si la picaturile de apa care continuau sa cada. uite inca un punct grabit zgribulit sub o umbrela! isi zise. unde s-or grabi cu totii? de ce oare fug toti asa? ce avea ploaia de-i speria pe toti asa de rau? se intreba in timp ce continua sa urmareasca spectacolul de afara.

Posibil sa va placa si ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *