Am simtit luna noiembrie ca o tornada care matura tot in calea ei. Nici nu am reusit sa ma dezmeticesc bine ca am pasit in penultima luna din an, ca s-a declansat tornada care a tinut aproape trei sferturi din luna. In ciuda acestui episod lung de stres si agitatie, am cateva motive mari de recunostinta si bucurie.
1. Dare to lead de Brene Brown. Ma declar o admiratoare a lui Brene Brown. Munca pe care o depune in cercetarea unor subiecte tabu pentru oameni si companii si modul cum impartaseste rezultatele muncii mi se par fascinante. Nu e usor sa vorbesti despre rusine, frica, vulnerabilitate si sa determini oamenii sa isi analizeze aceste stari si sa ia masuri. Sectiunea despre vulnerabilitate a venit la fix pentru mine. Exact intr-un moment in care aveam nevoie de curaj. Am inteles, suprinzator pentru mine, ca vulnerabilitatea te ajuta sa fii mai curajos si ca de teama nu scapi, doar inveti sa traiesti cu ea si sa actionezi in ciuda ei.
2. Dau maximul pe care pot sa il ofer si e suficient. Eu am o mare problema in a accepta ca maximul pe care pot sa il ofer eu nu e suficient pentru altii. Mai ales in relatiile profesionale. Inutil sa spun cata presiune punem in plus pe mine. In noiembrie intr-o perioada maxima de stres si presiune exterioara am decis sa dau maximul meu si asta sa fie suficient (in primul rand pentru mine). Si exact asa a fost.
3. We must get through darkness to get to light. Uneori e nevoie sa trecem prin nopti intunecate rau ca sa ajungem sa vedem o raza de lumina. De cele mai multe ori, raza de lumina tot de la noi vine doar ca uitam cata putere avem in interior. Sunt recunoscatoare pentru tornada din noiembrie pentru ca a reusit sa zguduie puternic zidurile mele si m-a ajutat sa descopar in mine niste puteri de care nu eram constienta.
4. Prezenta in viata celor dragi. Cand te lasi prins in viata de zi cu zi, devine greu sa fii prezent in viata celor dragi (nu a familiei, ci a prietenilor). Prietenii mei si cu mine gasim o modalitate prin care sa fim prezenti, oricat de greu ne-ar fi sau cat de haotice ne-ar fi vietile. Cand mai avem si experiente de viata similare e aproape imposibil sa nu intelegi ca distanta nu inseamna nepasare ci prea multe de facut si de dus in acelasi timp. Sunt lucrurile mici care conteaza – un ulei esential cand esti racit, o prajitura de ziua ta si pupici in fata blocului, o imbratisare stransa cand tu esti cel mai mare plangacios in viata, un mesaj de incurajare sau o simpla povestire a unei faze penibile prin care tocmai ai trecut dar care stii ca ii va amuza pe cei dragi.
5. 1 an de aripi. In noiembrie 2018 bunicul meu s-a dus la ingeri. Avea de purtat o discutie cu Dumnezeu. Eu imi doream de ceva timp un nou tatuaj, gasisem si modelul, imi lipsea doar motivatia. Dupa moartea bunicului, motivatia a venit de la sine parca. Am implinit 1 an de cand am aripi pe spate si de atunci nu uit nicio clipa ca sunt protejata si ca am ingeri alaturi de mine in fiecare moment (indiferent ce forme au). Indiferent de lucrurile in care crede fiecare, indiferent de religia noastra, in ingeri si in faptul ca sunt protejati in fiecare clipa ar trebui sa credem cu totii. Dorul insa nu s-a dus. Viata a mers mai departe, invatandu-ma sa traiesc cu un gol permanent in inima. De 1 an de zile, aripile din spate imi mai alina dorul.
Iti multumesc noiembrie pentru tot intunericul si lumina pe care le-ai adus in viata mea.